Romania

Prinţesa saudită Basmah bint Saud, eliberată din închisoare după aproape trei ani

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 16:07
Autorităţile saudite au eliberat-o pe prinţesa Basmah bint Saud care a fost închisă fără nicio acuzaţie aproape trei ani la Riad, relatează lefigaro.fr.
Categorie: Romania

Activiştii prezenţi în centrul oraşului Almatî, când s-a tras asupra mulţimii, îşi spun versiunea: „Nu suntem terorişti! Tokaev, nu ne împuşca!”

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 16:05
Aigerim Tuleujanova, activistă a Partidului Democrat neînregistrat din Kazahstan, se afla în mulţimea de protestatari asupra cărora forţele de ordine au deschis focul în Piaţa Republicii din Amatî, şi a povestit pentru postul Europa Liberă din Kazahstan că un grup de tineri s-a strâns acolo pentru a fi auziţi.
Categorie: Romania

Efectele lipsei de somn la adolescenţi

Jurnalul - Sab, 08/01/2022 - 16:00

În lipsa unui somn adecvat, adolescenţii ajung să consume junk food şi mult zahăr. Cercetătorii americani arată că cu cât somnul are o durată mai scurtă, cu atât crește nevoia de zahăr şi carbohidraţi a tinerilor.
Categorie: Romania

Un grajd în miniatură creat de Banksy a adus un număr record de vizitatori Muzeului din Peterborough | VIDEO

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 15:59
Un grajd în miniatură creat de Banksy şi prezentat drept atracţie principală la Merrivale Model Village a ajutat Muzeul din Peterborough să aibă un număr record de vizitatori, scrie BBC.
Categorie: Romania

Doliu în politica românească. Fostul lider UDMR, Attila Kelemen, a murit

Jurnalul - Sab, 08/01/2022 - 15:50

Fostul lider al UDMR Mureş şi deputat în cinci legislaturi în Parlamentul României, Attila Béla Ladislau Kelemen, s-a stins din viaţă, a anunţat, sâmbătă, Asociaţia Chinologică Mureş.
Categorie: Romania

Spre Geneva prin Almatî

Cotidianul RO - Sab, 08/01/2022 - 15:49

Pe când toată lumea se uita să vadă dacă Rusia își trimite armata ca să taie nodul ucrainean, iar SUA, NATO și UE o amenințau cu teribile sancțiuni în caz că o va face, izbucnește ceva între răscoală și revoluție în Kazahstan. La o primă vedere, evenimentele amintesc mai mult de „primăvara arabă” decât de „revoluția portocalie” de la Kiev. De ce? Pentru că la fel cu statele arabe lovite de „primăvara” adusă de vânturile euro-atlantice, și statul kazah disciplinează între granițele sale o populație încă nedesprinsă de originile sale tribale, ale cărei forme arhaice de socializare nu sunt tocmai compatibile cu democrația creată de modernitatea națională. Când o asemenea populație reclamă, în afara pâinii (a se citi, reducerea prețurilor la energie), și valori americane (adică un mod de viață american), nu poți să nu te gândești imediat că fitilul a fost aprins de SUA. Iată de ce, cvasi unanimitatea observatorilor politici au concluzionat rapid că incendiul din Kazahstan, curtea din spatele casei ruse, a fost provocat de Washington pentru a-i crea probleme Moscovei în vecinătatea sudică, în așa fel încât aceasta să devină mai puțin exigentă cu vecinătatea sa vestică, permițând SUA ca, la negocierile ruso-americane programate să înceapă peste câteva zile la Geneva, să obțină acordul de a face ea ordine în Ucraina, curtea din fața casei ruse. Prin urmare, America și-ar continua „exportul de revoluție”. De data asta, din nou, în Asia Centrală, din care tocmai părea că se retrage, după experiențele nefaste din Afganistan, dar și din Irak și Siria. Să nu ne pripim, totuși, cu concluziile, lăsându-ne duși de aparențe.

STANDARDE ȘI INTERESE

Cred că evenimentele din Kazahstan îi servesc mai degrabă Rusiei, care, de aceea, este posibil să le fi și amorsat; eventual exploatând în orb „coloana a cincea americană” din Asia Centrală.

Să nu uităm că, timp de cincisprezece ani, SUA a avut în Kazahstan, cu îngăduința Rusiei (pe care, pare-se, nu a știut să o prețuiască suficient), cea mai mare bază de susținere pentru acțiunile din Afganistan, ca parte a așa numitului Northen Distribution Network, și nu se poate să nu fi lăsat în urmă depozite de „conserve democratice”. De asemenea, imensele resurse naturale ale Kazahstanului (uraniu, petrol, gaz) sunt exploatate de decenii cu participarea marilor companii americane, în bagajele cărora sunt, de regulă, transportate și antenele CIA.

În contextul socio-politic specific kazah, aceste companii, pe de o parte, au beneficiat de sprijinul familiei liderului autoritar local, Nursultan Nazarbaiev, iar pe de altă parte, în schimbul privilegiilor obținute, i-au asigurat, acestuia și clanului său, mijloacele pentru a se îmbogăți și a-și consolida puterea politică. Iată simbioza care exclude interesul american pentru o schimbare radicală de regim în Kazahstan, transformarea acestuia într-un simplu satelit al SUA fiind (ca și în cazul Afganistanului sau Irakului) dincolo de orice posibilitate de realizare – nefezabilă și, în orice caz, nedurabilă.

La finele deceniului 1990, în mai multe discuții purtate cu Președintele Belarus, Alexsandr Lukașenko, acesta a reproșat Occidentului, prin intermediul meu ca reprezentant al OSCE, că aplică duble standarde, el și țara lui fiind tratate ca dictator și dictatură, în timp ce încălcarea drepturilor omului în Kazahstan sub regimul președintelui Nazarbayev, în opinia sa (nu lipsită de o oarecare dreptate) un adevărat lider autoritar, era ignorată, întrucât, spre deosebire de Belarus, Kazahstanul era bogat în hidrocarburi și minereuri de care așa zisele „democrații consolidate” aveau nevoie și în exploatarea cărora corporațiile apusene erau interesate. „Când Nazarbaiev ține poporul în ascultare este bine pentru companiile americane; când eu vreau să aplic legea și ordinea, sunt ultimul dictator din Europa.” – mi se plângea domnul Lukașenko.

Peste puțină vreme, la începutul anilor 2000, întâlnindu-l la Astana pe Președintele Nazarbaiev, în calitatea mea din acel moment de Președinte al AP-OSCE, acesta, la rândul său, mi s-a plâns de dublele standarde practicate de statele occidentale. „Cred că este vorba chiar de triple standarde – i-am răspuns eu – întrucât președintele Lukașenko era nemulțumit că standardele aplicate Kazahstanului sunt mai prietenoase decât cele aplicate Belarusului, deși regimul său este mai liberal decât cel al dvs.” După o oarecare reacție de surpriză și respingere, președintele kazah a izbucnit în râs, trecând repede la o altă temă; semn că omologul său de la Minsk nu spusese chiar o nerozie. (Cu prilejul controverselor amintite, i-am răspuns lui Alexandr Lukașenko că Belarusul era cel corect tratat întrucât progresul democratic ce putea fi cerut unei națiuni, precum cea belarusă, nu avea cum să se producă în cadrul unei comunități structurate de relații familiale premoderne, precum cea kazahă, unde transferul brutal al modelelor europene de organizare a societății ar fi creat mai multe probleme decât ar fi rezolvat.)

Pentru moment să reținem că pentru companiile americane și multinaționale atrase de resursele kazahe ca muștele de miere, un regim „sănătos” de mână forte era preferabil unei „democrații tribale” instabile (adică unei anarhii cu expresii conflictuale permanente) și că pentru profiturile aduse de amintitele companii, nu statului, rămas sărac și sărăcit, ci familiei conducătoare, liderii politici kazahi ofereau o binevoitoare ospitalitate nu doar investitorilor, ci și forțelor armate și agenților politici americani. Aceasta, desigur, în anumite limite trasate de marele vecin, aliat și protector rus. Voi reveni.

DREPTUL DE A INTERVENI ȘI OBLIGAȚIA DE A PROTEJA

Dreptul internațional creat după cel de al Doilea Război Mondial, astfel cum a fost consacrat în primul rând în Carta ONU, a adoptat, printre altele, principiile egalității suverane a statelor, al neamestecului în afacerile interne, precum și al renunțării la utilizarea forței și a amenințării cu forța.

În contextul ordinii unipolare instaurate spontan după încetarea Războiului rece, în 1989, aceste principii au fost nuanțate până la anulare. Astfel, s-a considerat că orice intervenție disproporționată a autorității de stat împotriva revoltei propriilor cetățeni, nemulțumiți de politica sa, o delegitimează pe aceasta, și dă naștere obligației statelor terțe, care sunt respectuoase față de drepturile omului și de guvernarea legii, de a-i proteja pe cei oprimați. În siajul acestei logici, o astfel de obligație este executabilă prin exercitarea unui drept de a interveni, inclusiv prin forță, din rațiuni umanitare, spre a pune capăt opresiunii.

Raționamentul descris, de certă factură neoconservatoare, a fost aplicat în cazul fostei Iugoslavii, a cărei dezmembrare, cu sprijinul intervenției externe, a fost justificată prin referire la „caracterul disproporționat” al reacției armatei federale față de violențele mișcărilor secesioniste, în special ale minorității albaneze. Intervenția nu s-a limitat doar la bombardamente, ci a inclus și furnizarea de tehnică de luptă forțelor paramilitare care revendicau autodeterminarea internațională cu arma în mână. Ca Președinte al AP-OSCE am identificat și adus la lumină o astfel de acțiune ascunsă în spatele unor pretinse pagube suferite de misiunile OSCE în Serbia și Kosovo de pe urma bombardamentelor americane; așa cum a rezultat din cercetările dispuse de mine, paguba era, în realitate, un fond confidențial dedicat echipării Armatei de eliberare kosovare. (Partea guvernamentală nu a preluat ancheta, dar a fost obligată să admită pentru viitor o procedură transparentă de aprobare a bugetului organizației și a exercițiului bugetar, presupunând un aviz parlamentar obligatoriu.)

Aceeași formulă a fost folosită apoi pentru a explica intervenția internațională în cazul „revoluției portocalii” de la Kiev din 2004 și apoi a revoltei din piața Maidan din 2013. Tot „reacția disproporționată” față de protestele „pașnice” ale demonstranților violenți (sic!) din Tunisia, Libia, Egipt și Siria a fundamentat intervenția străină petrecută sub romantica egidă a „primăverii arabe”.

Obligația de a proteja și dreptul de a interveni nu sunt valabile și atunci când este vorba despre acte de „terorism intern” – un alt concept relativ nou. Acesta permite intervenția externă doar la cererea guvernului legitim al statului aflat în pericol.

Un asemenea act a fost asaltului asupra Capitoliului (la Washington) și rebeliunile din alte orașe americane petrecute cu ocazia ultimelor alegeri prezidențiale din SUA, când Garda Națională a fost mobilizată și trimisă să acționeze cu toată forța pentru a restabili ordinea. Violențele determinate de o presupusă fraudă electorală, alegată de însuși Președintele în funcție, Donald Trump, altminteri similare cu acelea consemnate în cadrul „revoluției portocalii”, declanșată de opoziția ucraineană ca răspuns la reclamate (dar niciodată dovedite) fraude de același tip, au fost definite, spre deosebire de cele din urmă, ca infracțiuni din categoria „terorismului domestic”. Evident, reprimarea unor astfel de infracțiuni scăpa principiului proporționalității (sic!) și nu dădea naștere nici unui drept la intervenție externă, cu excepția situației în care însuși guvernul legitim american ar fi cerut-o (așa cum guvernul sirian ceruse anterior sprijinul militar al Rusiei în lupta cu teroriștii Statului islamic).

Tot în categoria terorismului intern, nu neapărat expresis verbis, dar prin regimul aplicat, au fost incluse și revoltele „vestelor galbene” din Franța sau cele împotriva politicilor anti Covid 19 concepute de guvernul Olandei, care au fost reprimate cu o incontestabilă, dar „binecuvântată” brutalitate (sic!).


RUSIA ȘI-A PROCURAT DREPTUL DE INTERVENȚIE ÎN KAZAHSTAN

Violențele petrecute în ultimele zile în Kazahstan oferă Rusiei ocazia unei „intervenții legitime” într-o țară esențială pentru geostrategia sa. SUA și NATO nu au cum protesta și au rămas mute.

Pe de o parte, retragerea inițială a poliției și armatei din calea insurgenților exclude ipoteza reacției disproporționate. Forțele de ordine nu au „trecut de partea poporului”, însă, cum s-au grăbit să anunțe echipele de zgomote euro-atlantice, ci s-au ascuns înspăimântate de masele agresive care au tulburat liniștea poporului și au subminat ordinea de drept. Unii membri ai respectivelor forțe au fost bătuți sau chiar uciși cu cruzime. Coregrafia nu a fost grozavă, dar oricum, o altă concluzie nu se poate trage.

În plus, SUA și NATO, tocmai evadate din viesparul afgan și tocmai pregătite să sară în apărarea Ucrainei, nu mai au resurse pentru implicarea fățișă într-o altă aventură central-asiatică, acum de dragul kazahilor sau, mai exact spus, din dorința de a compensa rușinoasa fugă din Afganistan printr-o glorioasă ocupare sau preluare în custodie, fie ea și perlată, a Kazahstanului. Mai mult decât niște agitații puse la cale de agenții serviciilor secrete care or mai fi rămas pe acolo, America nu are forța să orchestreze.

Pe de altă parte, Rusia poate interveni în mod „legitim”, la cererea conducerii oficiale a statului kazah (cum a făcut și în Siria), pentru a-și curăța curtea din spatele casei de prezența SUA și tot gunoiul geostrategic lăsat în urmă de aceasta.

Fără revolte exista cauza, dar lipsea ocazia. Acum a apărut și ocazia. O ocazie care mai oferă Rusiei posibilitatea de a reaminti Occidentului euro-atlantic ceea ce s-a întâmplat în 2008 cu Georgia, când Președintele Shakaașvili a încercat să pună capăt secesiunii Osetiei de Sud prin mijloace militare, și de a-i arăta cam ce s-ar putea întâmpla în anul 2022 cu Ucraina, dacă Președintele Zelenski (care ține neapărat să internaționalizeze războiul civil din țara sa) ar avea fantezia să caute escaladarea crizei maloruse printr-o incursiune militară în Donbas.

MISTERUL DECARTĂRII CLANULUI NAZARBAYEV

În proces se pare, însă, că a fost sacrificat și fostul om forte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev, aliat aparent fidel al Rusiei, împreună, desigur, cu familia sa, pe lângă Guvernul kazah, în ultima vreme tot mai tentat să facă cu ochiul complice Americii, atât direct cât și prin intermediul forțelor naționaliste kazahe (atât ruso-sceptice cât și moderniste). Cum se explică aceste fenomene? Cum se dezleagă misterul unei intervenții ruse care să ducă la îndepărtarea de la putere a marelui aliat și favorit al Moscovei, inconturnabilul Nazarbaiev?

Răspunsul poate fi găsit în istoria românilor. Sultanii îi mazileau pe domnii numiți de ei atunci când aceștia deveneau prea autoritari și riscau să creeze instabilitate internă în imediata vecinătate a imperiului.

I-am cunoscut personal și pe Nazarbaiev și pe Putin. Ideea că Putin îl simpatiza pe Nazarbaiev este o iluzie. Între ei era doar o potrivire de interese, dar nu și o potrivire de caracter.

În politica externă Nazarbaiev juca la două capete, ca orice dictator. El nu dorea să fie dominat de Rusia, dar se sprijinea pe Rusia pentru a putea juca tare cu America. Aceasta întărea poziția americană în Kazahstan, fie și numai pe dimensiunea corporatistă. Pe termen lung, însă, cu potențialul sporit prin intervenția serviciilor secrete, această dimensiune putea schimba raportul de forțe la nivel regional în favoarea SUA, întrerupând și unul dintre cele mai importante coridoare de comunicare dintre Rusia și China.

De aceea Rusia avea interesul să (se) declanșeze o rebeliune împotriva „guvernului legitim”, guvern care nu putea apela decât la ea pentru a stinge focul. (Pentru SUA, regiunea Asiei Centrale, din care tocmai se retrăgea, rămăsese prea departe ca să acționeze acolo și ca pompier, iar nu doar, eventual, ca piroman.) Odată solicitată, armata rusă a acționat asemenea acelor antibiotice supereficiente care distrug nu doar agenții patogeni direct vizați, în speță anarhiștii / teroriștii kazahi, ci și flora intestinală, în speță (pro)americană.

Nazarbayev dorea o mișcare de balans între Rusia și SUA (incluzând aici și companiile energetice americane) ca sa își păstreze și averea și puterea politică. Vladimir Putin, abandonându-l, a aratat SUA pisica, cu un mesaj implicit de genul „știu exact ce faceți în curtea mea din spate și nu vă permit acest lucru”.

Bilanțul va fi cam acesta: Russia in; America out; Nazarbaiev down (adică aroganța clanului dominant pusă cu botul pe labe spre calmarea poporului și avertizarea viitorului guvern aliat).

O CAMPANIE-SURPRIZĂ CU EFECTE PE MAI MULTE FRONTURI

Dacă aceasta este realitatea, printr-o asemenea mișcare Moscova i-a năucit pe americani; de o manieră cu atât mai dureroasă cu cât majoritatea analiștilor e gata să pună rebeliunea kazahă în sarcina SUA. Că despre rebeliuni spontane ale unor populații tradițional obediente și resemnate, organizate în forme arhaice de socializare, care contestă regimuri de mână forte de dorul unor valori liberale aflate dincolo de istoria lor, numai naivii și propaganda „progresist-globalistă” mai pot crede.

Când toți se uitau spre Ucraina, Rusia atacă în Kazahstan cu succes, fără ca cineva să i se opună. Asta îi oferă o poziție superioară în negocierile de la Geneva, căci cu succesul nimeni nu se ia de piept.

Dacă guvernul ucrainean ar crede (din proprie inițiativă sau din inspirație externă) că, întrucât Rusia este implicată pe frontul kazah, a găsit un moment fast pentru o ofensivă militară în Donbas, tot eșafodajul diplomației euro-atlantice s-ar prăbuși, iar în jocul dominoului geo-politic ar interveni, cel puțin, dezmembrarea Bosniei-Herțegovinei, dacă nu și ceva mișcări în Marea Chinei.

Înainte de Geneva, SUA văd cam ce se va întâmpla dacă Rusia ar fi chemată să îi apere pe rușii din Donbas împotriva unui asalt al forțelor kievene. Ar fi cineva gata să se bată cu o asemenea forță pentru Ucraina?

În plus, iar asta devine și o altă durere de cap pentru geopolitica americană, consolidarea prezenței ruse în Kazahstan permite fortificarea conexiunii Rusiei cu China în Asia centrală; iar faptul se petrece în condițiile în care nu China avansează pe teren în direcția Rusiei, ci Rusia ocupă teren pentru a se întâlni cu China.

Adevărul este că Rusia este în concurs și cu SUA și cu China. Rusia nu are interesul să vadă că în Asia Centrală se instalează nici SUA, nici China, nici vreun șef de trib local care să joace la trei capete interesele rusești. A îndepărta SUA din Asia Centrală și a nu lăsa China să ocupe Asia Centrală reprezintă un dublu obiectiv moscovit care pare a fi atins acum printr-o singură lovitură, înainte de a se trece la îndepărtarea SUA din Ucraina (unde, de fapt, americanii nu mai au nici un interes vital) … prin negocieri diplomatice.

Așadar, spre Geneva prin Almatî.


MAI ARE OCCIDENTUL CALEA SALVĂRII?

Problema pentru SUA este că, în loc să aducă Rusia și China la masa negocierilor pentru a fonda împreună, de manieră consensuală, o trilaterală aptă a calibra rezonabil pentru toți ordinea mondială post-americană, ea vrea sa fie singură cu fiecare dintre ele și să le domine pe fiecare în parte; ceea ce practic nu se (mai) poate întâmpla.

Bine ar fi ca și UE să fie implicată în asemenea negocieri, dar și cu aliații europeni America se poartă cu condescendența șefului care mimează amabilitatea, iar nu ca și cu un partener egal. Nu-i bai, că, inconștientă de vulnerabilitățile sale, Europa germană, face și ea joc la două capete între aliatul transatlantic și concurenții euro-asiatici, cu iluzia că va câștiga punând pe unul împotriva celuilalt și acumulând puncte din rezultatul jocurilor la care nu participă.

SUA, ca și UE, adică actualul Occident euro-atlantic fracturat, încearcă să îi păcălească pe toți și vor ieși chiar ele păcălite.

America nu vrea să negocieze o nouă ordine mondială multipolară, ci să salveze unipolarismul american deja defunct. Or, mortul nu mai poate fi înviat, ci numai îngropat.

Salvarea Occidentului stă doar într-o negociere cu blocul oriental pentru o ordine multipolară. În acest caz, ar putea exploata rivalitatea obiectivă ruso-chineză pentru a obține un statut decent într-o Pax asiatica. Altfel, va ieși din istorie sau va fi trimis la periferia istoriei, rămânând semnificative doar ca muzeu de istorie.

Occidentul senilizat primește lovitura de grație de la propria-i frivolitate care îl împinge spre a se izola într-o bulă ruptă de orice realitate, unde a pierdut legătura cu problemele reale care îl macină din interior și a rătăcit soluțiile acestora.

Pe acest fond, România are, însă și încă, teoretic, privilegiul de a deschide un dialog rațional și pozitiv cu Orientul, valorificând datele obiective ce-i conferă vocația de a fi o (mini) putere regională. Eu spun asta de două decenii. Și ce dacă? Nu aude nimeni. Iar pe zi ce trece, România pierde acest privilegiu. Drept pentru care, am devenit cu toții ușieri genevezi și încercăm să privim prin gaura cheii la discuțiile ruso-americane pentru a afla ce ne așteaptă.

Cât despre Geneva, acolo ori se ajunge la o înțelegere între SUA și Rusia (NATO și UE nu contează), ori avem război. Un război care va fi câștigat nu de cei care au mai mare capacitate militară, dar sunt afectați de decadența bunăstării și de beția puterii, ci de cei care au mai mare capacitate de a suporta răul, fiind obișnuiți de mult să îl rabde și să conviețuiască cu el. Iar dacă, Doamne ferește, se va recurge la arma nucleară, ceea ce nu ar fi chiar imposibil ținând seama de nebunii care conduc lumea și dintre care unii, chiar recent, au refuzat să excludă folosirea acestea ca primă lovitură, nu vom avea învingători, ci numai supraviețuitori.

credit foto theguardian.com

The post Spre Geneva prin Almatî appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Vânzările de CD-uri sunt în creştere în SUA pentru prima dată din 2004

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 15:49
Vânzările de CD-uri sunt în creştere pentru prima dată din 2004, în Statele Unite. 40,59 de milioane de unităţi au fost vândute în 2021, cifră în creştere cu 17% în raport cu anul precedent, potrivit Billboard.
Categorie: Romania

O tânără a vrut să-şi pună capăt zilelor, dar a sunat la 112. „Poliţiştii i-au pus un garou pentru oprirea sângerării”

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 15:41
O tânără în vârstă de 21 de ani, cetăţean francez, a fost la un pas de moarte, după ce, aflată într-un apartament de lux dintr-un cartier rezidenţial din Iaşi, şi-a tăiat venele. În scurt timp, s-a panicat şi a sunat la 112.
Categorie: Romania

Nicuşor Dan, discuţii la Ministerul Transporturilor despre extinderea magistralei de metrou M4 şi trenul metropolitan

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 15:40
Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a discutat cu reprezentanţi de la Ministerul Transporturilor despre extinderea magistralei de metrou M4 şi despre trenul metropolitan, al cărui studiu de prefezabilitate se apropie de final.
Categorie: Romania

Bulgaria si Romania la coada UE in ceea ce priveste vaccinarea anti-coronavirus cu două doze

Jurnalul - Sab, 08/01/2022 - 15:30

Populaţia adultă europeană vaccinată împotriva Covid este în creştere şi atinge praguri de natură să producă mulţumire în UE. Cetăţenii UE şi rezidenţii adulţi continuă să utilizeze diferitele seruri anti-coronavirus autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).
Categorie: Romania

Nevoia deschiderii de orizonturi – analiză de Andrei Marga

Cotidianul RO - Sab, 08/01/2022 - 15:28

Cunoașterea lumii presupune orizonturi deschise sau, măcar, deschiderea lor. Este, de altfel, veche constatarea că altfel se favorizează erori. Să ne amintim, de pildă, că dezastrul anilor treizeci a început, între altele, cu conflictul viziunilor eronate. Una era aceea că, în esență, lucrurile în societăți pot continua așa cum sunt. Alta, că totul ar fi demn să i se dea foc. Nu insist asupra radicalismului distrugerii, din Mein Kampful lui Hitler, care a fost culminația.
Din asemenea confruntare – între apărători fără scrupule ai situațiilor și atacatori lipsiți de răspundere – s-a ivit atunci vâlvătaia și, până la urmă, tragedia. Oricum, din asemenea confruntări ies pierderi.
Azi, în condiții de criză, se repetă, cu alte date, desigur, opoziția dintre conformiști rigizi și aventurieri care cred că lumea începe cu ei. Nu este de mirare. Schimbările din lume, cea din 1990 și apoi cea din 2010, sunt percepute adesea prin ochelari ce simplifică datele. Unii mai cred că odată cu cotitura anilor nouăzeci s-a petrecut „sfârșitul istoriei”. Alții nu înțeleg noua schimbare a lumii, pe care pandemia din 2020 o și amplifică. Pare că înțelegerea istoriei nu s-a dezvoltat destul. Dimpotrivă, s-a redus până și răbdarea de a stabili cu acuratețe faptele.
Sunt motive de nemulțumire față de societățile în care trăim. În definitiv, este egoism excesiv, iar generozitatea este rară, multă lăcomie și puține idealuri, profesionalismul a intrat în criză, consecințele deciziilor nu interesează. Se lățesc delațiunea, fraudele, nedreptățile. Se pune infim întrebarea: sunt oare peste nivelul pe care îl acuz? Am făcut ceva în plus, căci mersul istoriei nu anulează răspunderea personală?

Nemulțumirea nu dispensează, însă, de analiză. Pe de o parte, după ce dictaturile i-au oripilat pe oameni, astăzi democrația îi decepționează, după salutara ei victorie. Prea multe decizii sunt eronate, se rezolvă anevoie probleme de viață și apar noi „conducători”, inculți și cu prestații ridicole. Pe de altă parte, democrația este oricând superioară alternativelor, cel puțin pentru că permite restabilirea autorității agreate de cetățeni și de către ei. În democrație îți poți, cel puțin, spune opinia. Te poți trezi, desigur, cu neînțelegeri, cu măsluiri, cu falsificări, cu orice. Dar nu ai de unde începe conturarea viitorului decât de la ceea ce este.

Dacă rămânem în strictă actualitate, atunci alternativa nu este să iei partea apărătorilor necondiționați ai stării de lucruri date sau pe cea a criticilor ei cabotini. Mulțumirea plină de conformism cu situația sau respingerea ei sofistică nu formează o disjuncție exclusivă. La ora aceasta, imperativul, după părerea mea, este, în societățile democratice, deschiderea de orizonturi și decizii în consecință. În fapt, abia cu orizonturile deschise valorile ce conduc cultura lor – adevărul, libertatea, dreptatea, frumusețea – devin accesibile. Abia astfel s-au găsit și rezolvări.
Exemple sunt numeroase. Iată câteva dintre ele.
Ne amintim, chiar din viața generațiilor actuale, că la un moment dat nu s-a mai pus chestiunea alegerii între „capitalismul clasic” și „socialismul răsăritean”. Primul nu mai exista de fapt de la New Deal-ul american al anilor treizeci și de la „economia socială de piață” a Germaniei de după război. Al doilea era condamnat să dispară datorită ineficienței economice și dictaturii și nu mai exista, de fapt, de la trecerea Chinei la economia de piață în anii șaptezeci și de la cotitura din Europa Răsăriteană din jurul anilor nouăzeci. S-a îmbrățișat formula „societății drepturilor și libertăților fundamentale” – nu discutăm cât de realizată este aceasta.
Corelat, nici „statul invadant”, nici „statul debil” nu puteau fi soluții. A trebuit deschis noul orizont al statului de drept democratic și al națiunii civice ce se asumă pe sine.
Ca alt exemplu, în jurul anilor optzeci devenise clar ca lumina zilei că nici doar economia și nici doar politica nu asigură, singure luate, dezvoltarea unei țări. Era limpede că trebuie ieșit spre un nou orizont, prin recunoașterea „cotiturii culturale” a societății moderne (detaliat în A. Marga, Die kulturelle Wende, 2005) și înțelegând că dezvoltarea o hotărăște, peste orice, cultura înțeleasă cuprinzător a cetățenilor.

S-au deschis orizonturi în multe alte direcții. Bunăoară, de la iluminism încoace s-au cheltuit mari energii să se acrediteze ideea că interpretările lumii se împart în „idealism” și „materialism”. Fapt este că niciuna nu a rezistat timpului. A devenit clar că mai adânci decât „ideea” și „materia” sunt, foarte probabil, „energia”, poate „informația”, și, încă mai profund, „acțiunile” care duc la chestionarea fiecăreia (A. Marga, Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică, 2017). Acțiunile necesare și suficiente pentru o reproducere a vieții oamenilor care să fie culturală și umană au devenit în fapt noua cheie a interpretării.
S-a perimat și alternativa „determinism sau liber arbitru”. Astăzi este evident că individul nu poate să nu fie luat ca punct de plecare al reflecției. De fapt, odată cu individul conștient, începe construcția în societate (A.Marga, Reclădirea eticii, în curs de apariție). Istoria atestă condiționări, unele genetice, dar individul, prin pregătirea, cultura și inițiativele sale, civismul său și gesturile sale morale, poate schimba ceea ce este. Nu poate schimba orice situație, dar nici situațiile de viață nu mai sunt variabile independente. Nu este vorba de a ceda astfel unui idealism prăfuit, ci de a ieși din pozitivismul și funcționalismul zilelor noastre spre a recunoaște construcția lumii din interiorul persoanelor.

Se mai perorează pe tema conflictului dintre „scientism”, înțeles ca exaltare a științei fără a-i lua în seamă contextele de geneză și de aplicare, și „umanism”, înțeles ca promovare de valori etice, estetice, civice. Or, orizontul este deja altul. Chiar oamenii de știință aduc în discuție emergența cunoașterii științifice din situații istorice și dependența ei de capacități umane, cu toate implicațiile. Iar exponenții umanismului își asumă că științele sunt indispensabile unei vieți demne de om. Mai ales că, între timp, tabloul științelor a înregistrat o diversificare ce repune în discuție ceea ce se știa despre cunoaștere și valori. Și știința și umanismul sunt, de fapt, în reconstrucție, iar orizontul fecund este cooperarea lor.

Nu mai este actual nici conflictul dintre „religie” – înțeleasă, la propriu, ca revelație, legământ între Dumnezeu și oameni, mântuire și liturghie, luate împreună – și „știință”, înțeleasă adecvat ca investigație factuală și explicare a fenomenelor prin ele însele, recurgând la ipoteze, experimente, abordare matematică. Exponenții calificați ai religiei nu se opun științelor, iar oamenii de știință veritabili nu se opun religiei. Orizontul care s-a deschis, pe fondul recunoașterii specificului ireductibil al științelor și al religiei și al opririi tendințelor de a o cotropi una pe cealaltă, este cel al interacțiunii lor. Suntem și aici în epoca conlucrării (J.Habermas, J.Ratzinger, Dialectica secularizării, 2005), pe care o reclamă înseși crizele zilelor noastre.
Moștenim distincția lui Aristotel a formelor de guvernare după criteriul efectivului celor care decid: „monarhia”(„tirania”), „aristocrația”(„oligarhia”), „timocrația”, la care Polybius a adăugat „ochlocrația”. Montesquieu i-a adăugat criteriul felului de a decide și a consemnat „despoția”, „monarhia” și „republica”, ce are printre forme „democrația”. Azi, însă, democrația este trădată sau măcar erodată și compromisă de inși fără valoare și merite, care ajung să o conducă, încât mai este nevoie de o distincție: cea după criteriul valorii profesionale, civice, morale a decidenților. Astfel, distincția „meritocrație”, „mediocrație”, „stupidocrație (prostocrație)” (A.Marga, Statul actual, 2021) se justifică, dacă vrem să facem față noilor realități. O democrație fără meritocrație se și anulează singură.

Distincția lui Karl Popper dintre „autoritarism”, înțeles ca organizare în care liderii manipulează poporul în favoarea propriilor interese, și „democrație”, înțeleasă ca organizare în care poporul își alege liderii, este luată azi, prin intermediul lui George Soros, ca bază de decizie. Aș spune, însă, răspicat că ea nu este deloc ultimul cuvânt. Pe de o parte, „lideri care își manipulează electoratul“ există, evident, și în democrații, iar faptul nu se explică doar prin aceea că aceia „nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor“. În joc sunt de fapt mecanisme și distorsiuni instituționale. De aceea, este nevoie de o străpungere a orizontului spre a explica autoritarismele de azi și, desigur, a relansa democrația.

Nu pledez pentru orizonturi deschise doar în privința alternativelor amintite, care par mai filosofice. Catalogul nevoilor concrete de deschidere de orizonturi este imens. Ar trebui, însă, deschise înainte de orice orizonturile astfel încât fiecare om să înțeleagă că teoria, filosofia, cultura nu se ocupă de ceva distant și străin, ci de ceea ce se petrece cu viața fiecăruia. Conceptualizările, metaforele și simbolurile veritabile sunt una cu viața. La drept vorbind, disprețul față de ele denotă ce preț se pune pe propria viață. Cum spunea William James,după ideile pe care le cultivă se vede omul!

Un alt exemplu de deschidere a orizontului, mai concret, a fost în educație, când s-a depășit alternativa sau educație într-un sistem planificat și dirijat sau educație într-un sistem doar deschis oamenilor și inovațiilor. Niciuna dintre alternative nu face față vieții. Prima restricționează accesul la educație și duce la o societate aidoma unei carcase, a doua nu mai realizează educație propriu-zisă, ci pregătirea pentru luptă într-un darwinism social (A.Marga, Educația responsabilă, 2019). Ambelor le este preferabil orizontul unei educații accesibile cetățenilor, sincronizată și performantă, în perspectiva unei ierarhii nefalsificate a valorilor în societate.

În sfârșit, ca să nu lungesc lista exemplelor, iau în discuție starea reflecției de azi asupra democrației, plecând de la recenta și provocatoarea carte Democracy Rules (Allen Lane, Dublin, 2021), a lui Jan-Werner Müller. Autorul apără, inspirat, ideea democrației ca dinamică continuă, izvorâtă din căutările cetățenilor de a-și vedea împlinite năzuințele în comunitate. El are dreptate să scrie că și cei care pierd pentru moment în competiția politică a democrației au drepturi inalienabile: „dacă libertatea egală este reală, atunci trebuie să se permită celor care pierd să disrupă statu-quo-ul și să declanșeze un conflict asupra a ceea ce este cel mai mult materie de conflicte. Dacă libertatea egală este reală sau nu, va depinde nu doar de angajamente abstracte dintr-un document constituțional, ci și de starea infrastructurii critice a democrației: partide, mișcări, media – toate fiind indispensabile muncii de reprezentare și gestionării conflictelor în așa fel încât democrația ca întreg să nu piară” (p.89). Altfel spus, și cei care au pierdut la un moment dat în competiție au dreptul de a salva ceea ce este în spatele constituțiilor democratice: un sens, care este participarea cu tot ce poate, a fiecărui cetățean, ce alimentează de fapt democrația. Simplu spus, nu este de blamat cel care valorifică drepturi democratice!

Cunoscutul profesor de la Princeton vrea să lămurească de unde vine criza actuală a democrației. El propune ceea ce Machiavelli numea „riduzione verso il principio”, dar, cum recunoaște, „întoarce spatele la viitor” spre a lămuri democrația la origine și a privi plecând de aici actualitatea (p.VIII-IX). Numai că suntem legați de viitor și nu cred că se mai poate proceda așa, oricât de util pare procedeul. Destul să luăm în seamă macroprocesele ce afectează acum democrațiile: digitalizarea, globalizarea economiei și comunicațiilor, amenințarea armată, pandemiile și declinul formării. Nu mai poți gândi efectiv democrația fără să vezi până la capăt ce o „provoacă”, o limitează și o amenință, în zilele noastre și în cele ce vin, chiar dacă accepțiunea originară este importantă.

Deși incotestabil doct, Jan-Werner Müller se închide singur într-o optică vetustă. La opusul democrației el vede doar „autoritarismul populist”, în care îi amestecă pe Trump, Orban, Kaczynski, Modi, Bolsonaro și alții. Firește, se poate discuta un regim sau altul, considerând însă întregul situațiilor. Altfel, de dragul simplității logice, se ajunge la a emite evaluări pe ceva ce nici nu este analizat până la capăt. „Paradigma” autorului este că „regimurile autoritare…nu se pot adapta la mediul înconjurător și să inoveze; toate sunt destinate să sfârșească precum Uniunea Sovietică în 1991” (p.4). Evident, mai devreme sau mai târziu, orice regim sfârșește. Dar „paradigma” aceasta nu este suficientă.

Termenul „autoritarismul populist” este luat din jargonul propagandei și are toate impreciziile acesteia. În definitiv, nu orice susținere masivă la alegeri repetate a unui lider presupune „populism”. Sunt lideri care câștigă autoritate prin iscusință și reprezentarea intereselor celor mai mulți cetățeni. Pe de altă parte, nu orice lider apărut în democrații este imunizat față de autoritarism, pe care uneori îl chiar creează sau măcar moștenește.
Deranjează longevitatea în funcții politice? Se vrea limitarea de mandate ale liderilor? Și eu cred că limitarea ar fi în favoarea democrației. În definitiv, al doilea mandat în funcțiile publice de azi, într-o epocă de inovații, dinamică, este o irosire de timp. Atunci, de ce nu s-ar limita mandatele la unu, cum se propune, rezonabil, în Franța de azi?
Contraargumentul meu la optica lui Jan-Werner Müller este acela că s-a creat un autoritarism nou în democrațiile de azi. Un autoritarism nu prin „populism”, cum se acuză cam mecanic, ci ca braț al altor forțe: clici care vor să se perpetueze, servicii secrete, forțe din exteriorul țării respective. În definitiv, destui lideri din democrații actuale, mai ales în țări cu slabe tradiții civice, s-au dovedit incapabili de realizări care să convingă cetățenii și apelează nu la aceștia, ci la forțe oculte și sprijin extern pentru a sta în funcții. Cazurile sunt deja numeroase, încât nu mai pot fi eludate într-o discuție onestă asupra democrației de azi.

Nu este vorba aici de „imperialism”. Este vorba de lideri incapabili, rezultați din alegeri cândva și tolerați de propriul popor, în pofida incapacității lor, care vând orice, cu semnături indigene. Există, altfel spus, și un alt autoritarism decât cel „populist” care se acuză uzual – un „autoritarism de clică”, care, avid fiind de sprijin, se și colorează „internaționalist”, desfigurând la nevoie și acest atribut.
Odată îngustat orizontul analizei, multe dintre argumente sunt eronate. De pildă, Jan-Werner Müller scrie: „Vorbind în general, arta guvernanței autoritarian-populistă este bazată pe naționalism (adesea cu accente rasiste), pe răpirea statului de către partizani loialiști și, mai puțin evident, pe folosirea economiei ca armă pentru a asigura puterea politică: o combinație de cultură a războiului, patronaj și clientelism de masă” (p.4). Se poate replica: autoritarismul este legat nu doar de „naționalism”. Azi sunt multe situații în care este legat chiar de un „internaționalism” rău înțeles.

Apoi, scrie Jan-Werner Müller, „populiștii pretind totdeauna să unifice poporul sau să dezvăluie pur și simplu unitatea existentă deja, dar modelul businessului lor de facto este să divizeze cetățenii pe cât este posibil” (p.7). Nu este adevărat: „populiștii” nu divizează neapărat națiunile, iar „autoritarismul internaționalist” le divizează mai mult.
Mai departe, după Jan-Werner Müller, „autoritarismul populist” ar manifesta propensitate spre „capitalism strâmb (crony capitalism)”, fiind de fapt cleptocrație (p.9-10). Or, cum au arătat documentate analize americane, cleptocrația nu este legată doar de „autoritarism” și „naționalism”, ci s-a produs și la conjuncția dintre „reprezentanți” indigeni favorizați și patroni externi. Indiferent însă ce au analizat autorii care au lansat diagnozele – „cleptocrație” (Stanislas Andreski), „stat mafiot” (Balint Magyar), „stat paralel” (Ernst Fraenkel), „justițiocrația”, cum spune alt polonez, „procurorocrația”, cum sugera cineva la noi – acestea nu sunt rezervate astăzi cuiva, dintr-o listă întocmită birocratic.

Așa cum nu este separabilă de meritocrație, democrația nu este separabilă nici de orizonturi deschise. Ea va avea zile grele dacă nu-și deschide orizonturile. Probabil că de aceea autorul cărții Democracy Rules este nevoit să încheie cu mărturisirea că are speranțe, dar nu este optimist. Din volumul Andrei Marga, Soarta democrației, în curs de publicare)
Andrei Marga 

The post Nevoia deschiderii de orizonturi – analiză de Andrei Marga appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Melomanul Nicolae Robu, fostul primar al Timişoarei, are timp acum şi pentru muzică. Cum sună noua sa piesă | VIDEO

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 15:26
De când nu mai este primar, Nicolae Robu are timp şi pentru muzică. Acesta a început anul cu prezentarea noii sale compoziţii, pentru care a încropit şi un videoclip de amatori.
Categorie: Romania

Judeţul Buzău va avea un uriaş depozit ecologic, pentru gunoiul menajer din toate comunele

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 15:25
2022 este anul când, după o aşteptare de peste zece ani, în judeţul Buzău ar putea începe amenajarea unui depozit ecologic pentru deşeurile menajere. Investiţia face parte din noul Master plan de management al deşeurilor menajere, implementat de Consiliul Judeţean Buzău, cu bani europeni.
Categorie: Romania

Sorin Grecu, preotul care a făcut greva foamei pentru demolarea statuii lui Lenin, a fost răpus de COVID-19

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 15:24
Preotul Sorin Grecu, parohul bisericii ortodoxe Sfântul Apostol Pavel şi a Tuturor Sfinţilor Români din East Ham, care a făcut greva foamei pentru demolarea statuii lui Lenin din Piaţa Presei Libere, a încetat din viaţă, anunţul fiind făcut de Ambasada României la Londra.
Categorie: Romania

Proprietarul Rompetrol, acuzat în Kazahstan că a conspirat cu alţi producători locali de GPL pentru creşterea preţului la gaz

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 15:02
Cel mai mare vânzător de gaz lichefiat, gigantul Kazmunaygas (proprietarul Rompetrol) este suspectat, în contextul protestelor violente din Kazahstan, că a conspitat cu alţi producători locali pentru creşterea preţurilor la gaze, măsură care a contribuit la declanşarea revoltei sociale, transmite G4media.
Categorie: Romania

Şase oraşe au o incidenţă COVID de peste 3 cazuri la mia de locuitori

Jurnalul - Sab, 08/01/2022 - 15:00

Şase oraşe înregistrează o rată de infectare cu COVID-19 cumulată la 14 zile de peste 3 la mia de locuitori, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Categorie: Romania

Joe Biden promite să pună capăt exploatării muncii de către marile corporaţii: „Capitalismul fără competiţie nu este capitalism”

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 14:43
Preşedintele american Joe Biden promite să pună capăt „capitalismului fără competiţie” pe care îl pune pe seama marilor corporaţii care monopolizează piaţa şi exploatează munca oamenilor, relatează Insider.
Categorie: Romania

Mii de apeluri la Telefonul Copilului au fost înregistrate în primele zile de când este activ. Consilier: Operatorii pot vedea de unde se sună şi numărul apelantului

Adevarul - Sab, 08/01/2022 - 14:30
Mii de apeluri au fost înregistrate la numărul unic 119, Telefonul Copilului, activ din 5 ianuarie, operaţionalizat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a declarat pentru News.ro consilierul de stat Mădălina Turza.
Categorie: Romania

Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 în Capitală (1.085), Cluj (446) şi Suceava (375)

Jurnalul - Sab, 08/01/2022 - 14:30

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti - 1.085 şi în judeţele Cluj - 446, Suceava - 375, Timiş - 334, a anuntat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Categorie: Romania

OMS: Omicron ucide oameni

Cotidianul RO - Sab, 08/01/2022 - 14:26

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat împotriva descrierii variantei Omicron ca fiind uşoară, spunând că potenţialul ucigaş al noii mutaţii este mult subestimat, potrivit BBC News.

Studiile recente sugerează că tulpina Omicron are şanse mai mici să îmbolnăvească grav oamenii decât variantele anterioare de Covid.

Dar numărul record de persoane infectate a lăsat sistemele de sănătate sub o presiune severă, a declarat şeful OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Luni, SUA au înregistrat peste un milion de cazuri de Covid în 24 de ore.

OMS – agenţia de sănătate a ONU – a declarat că numărul cazurilor globale a crescut cu 71% în ultima săptămână, iar în America cu 100%. Dintre cazurile grave din întreaga lume, 90% au fost nevaccinaţi.

„Deşi Omicron pare a fi mai puţin sever în comparaţie cu Delta, în special la cei vaccinaţi, aceasta nu înseamnă că ar trebui clasificat drept uşor”, a declarat doctorul Tedros într-o conferinţă de presă joi.

„La fel ca variantele anterioare, Omicron ucide oameni”.

„De fapt, tsunami-ul de cazuri este atât de mare şi rapid, încât copleşeşte sistemele de sănătate din întreaga lume”.
Omicron este foarte contagios şi poate infecta oamenii chiar dacă sunt complet vaccinaţi. Cu toate acestea, vaccinurile sunt în continuare esenţiale, deoarece ajută la protejarea împotriva formelor severe de boală care ar putea duce la spitalizare.
Joi, Marea Britanie a raportat 179.756 de cazuri şi 231 de decese legate de Covid. O serie de spitale au declarat incidente „critice” din cauza absenţei personalului şi a presiunilor în creştere cauzate de Covid.

În alte zone, numărul pacienţilor din spiatele este, de asemenea, în creştere. Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, a avertizat săptămâna aceasta că luna ianuarie va fi foarte dificilă pentru sistemele sanitare.
El a adăugat că pacienţii Omicron ocupau paturi „convenţionale” în spitale, în timp ce Delta punea sub presiune departamentele de terapie intensivă. Franţa a raportat joi 261.000 de cazuri.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că sistemul de sănătate al ţării este în prezent supus unei presiuni mari. Ţara a înregistrat joi peste 9.000 de cazuri, potrivit presei locale.

În ultimele sale comentarii, Dr. Tedros a repetat apelurile pentru o mai mare distribuţie a vaccinurilor în scopul ajutorării ţărilor mai sărace.

El a spus că, pe baza lansării actuale a vaccinului, 109 ţări vor rata ţinta OMS ca 70% din lume să fie complet vaccinată până în iulie.

Anul trecut, şeful OMS a spus că lumea va avea suficiente doze de vaccin în 2022 pentru a imuniza întreaga populaţie adultă la nivel global – dacă ţările occidentale nu adună vaccinuri pentru a le folosi în programele de rapel.

The post OMS: Omicron ucide oameni appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania