AGERPRES

Abbonamento a feed AGERPRES
Prima pagina
Aggiornato: 1 ora 46 min fa

Coronavirus: Metropola chineză Wuhan iese din izolare

2 ore 49 min fa
Focarul pandemiei COVID-19, oraşul chinez Wuhan, a început să revină treptat la normal în noaptea de marţi spre miercuri (16:00 GMT marţi), odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie impuse pe 23 ianuarie, ca parte a celor aproape 11 săptămâni de carantină, informează EFE şi AFP. Sute de oameni care au fost blocaţi în oraş s-au îndreptat imediat spre gări, conform constatărilor corespondenţilor AFP. "Am fost închis timp de 77 de zile!", s-a bucurat un călător, nerăbdător să se întoarcă la Changsha, localitate situată la 350 km de Wuhan. Sute de vehicule treceau la punctele de plată a taxei la ieşirea din oraş, unde până de curând erau instalate puncte de control ale poliţiei, conform imaginilor difuzate în direct la televiziunea de stat, scrie EFE. Unele vehicule stăteau deja la coadă de câteva ore pentru a putea a ieşi din Wuhan imediat după ridicarea interdicţiei. Ziarul oficial Global Times scrie că mulţi dintre cei care părăsesc oraşul nu sunt rezidenţi, ci persoane care nu au mai putut pleca ca urmare a restricţionării circulaţiei. În pofida optimismului cu privire la ridicarea restricţiilor, presa chineză avertizează că oraşul este încă "departe de a reveni la viaţa normală". Tot astăzi sunt reluate şi zborurile, cu excepţia celor internaţionale şi a celor directe cu Beijing, pe lângă circulaţia trenurilor, a autocarelor pe distanţe lungi, a taxiurilor şi a mijloacelor de transport în comun. Cu toate acestea, autorităţile municipale au solicitat rezidenţilor să nu părăsească oraşul sau provincia Hubei dacă nu este necesar. Potrivit unui comunicat preluat de mass-media, guvernul provinciei Hubei avertizează că neînregistrarea de noi cazuri de îmbolnăvire nu înseamnă că riscurile de contagiune au dispărut complet. În fapt, dacă o persoană care doreşte să părăsească oraşul nu obţine un cod QR care să ateste starea de sănătate şi absenţa contactului cu persoanele infectate, nu poate face acest lucru. Se menţin deocamdată restricţii de intrare în complexele rezidenţiale, unde continuă să fie efectuate controale de temperatură, precum şi cerinţa utilizării măştilor. În centrele comerciale, supermarketurile sau parcurile care îşi redeschid porţile, afluxul de vizitatori va continua să fie limitat. Nu este permisă încă redeschiderea şcolilor din provincia Hubei. Vicepremierul Sun Chunlan, care s-a deplasat la Wuhan pentru a supraveghea ieşirea din carantină, a cerut să nu se lase garda jos şi nici să se renunţe la standardele destinate limitării răspândirii virusului, pentru a se evita astfel revenirea epidemiei. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Ecuador: Fostul preşedinte Rafael Correa a fost condamnat la opt de ani de închisoare pentru corupţie

4 ore 9 min fa
Fostul preşedinte socialist ecuadorian Rafael Correa, care locuieşte în Belgia, a fost condamnat marţi în absenţă la opt ani de închisoare, în prima instanţă, într-un caz de corupţie din perioada mandatului său (2007-2017), potrivit anunţului făcut de Parchetul din Quito, transmite AFP. Alte 17 persoane au primit aceeaşi sentinţă, printre care fostul vicepreşedinte Jorge Glas şi foşti colaboratori ai lui Correa, conform precizărilor făcute de Parchetul ecuadorian pe Twitter. Jorge Glas execută deja o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru luare de mită de la gigantul brazilian din domeniul construcţiilor Odebrecht. Rafael Correa, care s-a declarat constat victimă a unei persecuţii politice cu ajutorul magistraţilor, a contestat decizia instanţei. "Cunosc procesul şi ceea ce spun judecătorii, este o MINCIUNĂ. Nu au dovedit absolut NIMIC. Mărturie complet falsă, fără probe", a scris fostul preşedinte ecuadorian pe Twitter. Justiţia i-a condamnat pe Correa şi pe unii din foştii săi colaboratori pentru implicarea într-un sistem de luare de mită de la companii în schimbul atribuirii de contracte. Totodată, Curtea a dispus "pierderea drepturilor de participare (politică) timp de 25 de ani pentru toţi condamnaţii". Dacă decizia este confirmată în apel, cariera politică a lui Rafael Correa se va încheia, deoarece Constituţia ecuadoriană interzice candidatura persoanelor condamnate pentru corupţie, îmbogăţire ilicită sau delapidare. Ţinta a aproximativ treizeci de plângeri în Ecuador, fostul preşedinte Correa este, de asemenea, urmărit penal pentru răpirea, dejucată rapid, a unuia din adversarii săi în Columbia, în 2012. Însă acest proces este pendinte, deoarece legislaţia din Ecuador prevede ca acuzatul să fie prezent la judecata unei astfel de infracţiuni. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Coronavirus: Trump îl acuză pe inspectorul general al Departamentului de Sănătate de crearea unui ''dosar fals''

Mar, 07/04/2020 - 23:23
Preşedintele SUA Donald Trump l-a acuzat marţi pe inspectorul general al Departamentului de Sănătate de crearea unui ''dosar fals'' privind deficienţele cu care se confruntă spitalele americane care se află în primele linii ale epidemiei de coronavirus, relatează Reuters. Preşedintele nu a oferit niciun motiv pentru a pune sub semnul întrebării raportul inspectorului general al Departamentului de Sănătate privind deficienţele critice. Concluziile raportului au confirmat ceea ce guvernatorii, primarii şi oficiali locali din domeniul sănătăţii spun de săptămâni întregi: faptul că spitalele la nivel naţional nu au o capacitate suficientă pentru a face faţă valului de bolnavi de coronavirus. Dar preşedintele Trump a sugerat faptul că inspectorul general este motivat politic şi a întrebat de ce acesta nu a discutat cu amirali, generali, vicepreşedinte sau alţi responsabili înainte de a elabora raportul. "Un alt dosar fals", a scris Trump pe Twitter. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Coronavirus: Pandemia a făcut peste 80.000 de morţi în lume (bilanţ AFP)

Mar, 07/04/2020 - 22:34
Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 80.142 de persoane în întreaga lume de la declanşarea sa în decembrie, în China, potrivit unui bilanţ AFP stabilit din surse oficiale marţi la 19:00 GMT, relatează AFP. Peste 1.397.180 de cazuri de infecţie au fost oficial diagnosticate în 192 de ţări şi teritorii de la începutul epidemiei. Totuşi, acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă decât o parte din numărul real de infecţii, un număr mare de ţări testând doar acele cazuri care necesită îngrijiri spitaliceşti. Dintre aceste cazuri, cel puţin 257.100 sunt acum considerate vindecate. De la bilanţul realizat în ziua precedentă la ora 19:00 GMT, au fost înregistrate 6.959 de noi decese şi 86.374 de noi cazuri în întreaga lume. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Ministrul Agriculturii: Stocurile, procurarea inputurilor şi seceta sunt cele mai mari probleme ale sectorului

Mar, 07/04/2020 - 22:28
Stocurile consistente aflate la producători şi procesatori, procurarea inputurilor şi seceta sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă sectorul agricol în această perioadă, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros. "Cele mai probleme sunt cele legate de stocuri, atât la producători, cât şi la procesatori, în foarte multe domenii. S-au adunat stocuri consistente. Sunt probleme de procurare a inputurilor, foarte multe pesticide, furaje, material genetic - şi aici mă refer la pui de o zi sau la purcei, vin din afară, prin import, şi sunt greutăţi cu transportul prin acele culoare verzi şi ajung cu întârziere. Şi activitatea portuară a fost afectată, pentru că s-a schimbat şi acolo programul, iar cei care importă şroturi de floarea soarelui, care sunt folosite în hrana porcilor şi a păsărilor, au probleme din cauza întârzierilor", a precizat ministrul Agriculturii, la Realitatea Plus. Pe de altă parte, a spus Oros, o altă mare problemă care nu a fost provocată de această criză a coronavirusului, dar o accentuează, este seceta endemică. "O secetă care a fost înregistrată încă din toamna anului trecut şi care a devenit o problemă foarte, foarte mare. Noi am dat prin ANIF drumul la irigaţii în unele judeţe, acolo unde s-a solicitat, încă din martie. Problema secetei în zonele care nu sunt irigabile va fi foarte mare, de aceea am făcut adrese către prefecturi şi către direcţiile agricole judeţene să constituie acolo comitetele de constatare a pagubelor, în aşa fel încât cei care au pagube să fie monitorizaţi, să ştie exact care sunt pierderile, să le putem avea în calcul, pentru că va trebui în curând să oferim despăgubiri şi pentru aceste pagube", a arătat ministrul Agriculturii. Potrivit prognozei agrometeorologice publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă până la data de 10 aprilie, seceta pedologică va persista în Moldova, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, pe fondul conţinutului de umiditate scăzut şi deosebit de scăzut în cultura grâului de toamnă. "Conţinutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă în Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, local în nordul şi nord-vestul Banatului, sudul, estul, nord-vestul şi izolat în centrul Transilvaniei. În Maramureş, Crişana şi Oltenia, local în nord-estul şi vestul Banatului, nordul, nord-estul şi centrul Transilvaniei, nord-vestul, vestul, sudul şi sud-vestul Munteniei, rezerva de umiditate din sol va prezenta valori satisfăcătoare şi local apropiate de optim", precizează agrometeorologii. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Alexandru Cojocaru)   Citiţi şi:   * Ministrul Agriculturii: Obligativitatea deschiderii pieţelor agroalimentare va fi inclusă mâine într-o ordonanţă militară   * Oros: Am făcut demersuri la Comisia Europeană ca anul acesta subvenţiile să le acordăm mai devreme 
Categorie: Romania

Coronavirus: Primul caz confirmat de îmbolnăvire în estul Libiei

Mar, 07/04/2020 - 22:25
Autorităţile care deţin controlul în regiunea de est a Libiei au anunţat marţi primul caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus, în pofida eforturilor de a închide frontierele şi a măsurilor de izolare în vederea limitării interacţiunilor sociale, transmite Reuters. În Libia au fost confirmate 20 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID0-19 incluzând regiunea de vest a ţării, controlată de Guvernul de Uniune Naţională (GNA), recunoscut pe plan internaţional. ONU şi agenţiile de asistenţă pentru dezvoltare au cerut facţiunilor libiene aflate în conflict să înceteze confruntările, dar luptele au crescut în intensitate în ultimele două săptămâni. Luni, mai multe proiectile au lovit un spital din regiunea capitalei Tripoli. Armata Naţională Libiană (LNA) condusă de mareşalul Khalifa Haftar, care deţine controlul în estul ţării, şi care beneficiază de sprijinul acordat de Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Rusia, au declanşat în urmă cu un an o ofensivă de cucerire a capitalei Tripoli. Agenţiile internaţionale care acordă asistenţă, inclusiv OMS, au evidenţiat vulnerabilitatea Libiei în eventualitatea necesităţii gestionării unei epidemii, având în vedere faptul că majoritatea infrastructurii este distrusă. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Tăriceanu: PSD, ALDE şi Pro România pot să schimbe deciziile Guvernului; nu vrem acest lucru, vrem dialog

Mar, 07/04/2020 - 22:21
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a pledat pentru dialog între Guvern şi Parlament, astfel încât actuala criză să fie depăşită, explicând că majoritatea parlamentară poate "schimba fundamental" deciziile Executivului. "Eu vorbesc de ani de zile de necesitatea unui proiect naţional care ar însemna că raliază nu numai partidele politice, dar toate instituţiile fundamentale ale statului şi până la urmă întreaga societate. Ca să venim în ziua de astăzi (...), avem un Guvern care se bazează pe 20% din Parlament şi care în mod normal ar trebuit să vină să ceară sprijin, pentru că Guvernul este autoritate legiuitoare delegată de Parlament, adoptă ordonanţe de urgenţă, dar aceste ordonanţe până la urmă vin la Parlament, unde el nu are majoritate. (...) Noi avem o majoritate care poate să schimbe fundamental tot ceea ce decide Guvernul, dar nu vrem acest lucru, vrem un dialog. Suntem preocupaţi şi îngrijoraţi. Ne-am fi dorit un dialog", a spus Tăriceanu marţi la România TV. El a amintit că preşedinţii partidelor parlamentare au convenit marţi să-i propună premierului Orban să dialogheze cu Legislativul. "Astăzi ne-am reunit preşedinţii partidelor parlamentare şi am convenit să facem o propunere către premierul Ludovic Orban pentru a închega un dialog, care ar trebui să existe oricum. Prin Constituţie, Guvernul este obligat să conlucreze cu Parlamentul", a adăugat Tăriceanu. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat la România TV că ordonanţele adoptate de Guvern în ultima perioadă, aflate în dezbaterea Senatului, vor fi amendate în Parlament. Potrivit lui Ciolacu, toate partidele, cu excepţia PNL, au înţeles să se unească în Parlament şi să vorbească "pe o singură voce" atunci când vine vorba de măsurile urgente care se impun în sprijinul românilor şi al mediului de afaceri. "Astăzi am avut o discuţie cu toţi liderii forţelor politice parlamentare care au răspuns apelului pe care l-am făcut zilele trecute. Şi astăzi, PNL a fost singurul partid care a refuzat orice formă de dialog pe tema situaţiei actuale în care se află România din cauza crizei sanitare şi economice. Prin urmare, toate partidele, cu excepţia PNL, au înţeles să se unească în Parlament şi să vorbească pe o singură voce atunci când vine vorba de măsurile urgente care se impun în sprijinul românilor şi al mediului de afaceri", a scris Ciolacu marţi pe Facebook. AGERPRES/(A,AS - autor: Livia Popescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Un medic, două asistente şi o infirmieră de la SJU Alba Iulia, testate pozitiv, după contactul cu un pacient cu coronavirus

Mar, 07/04/2020 - 22:14
Un medic, două asistente şi o infirmieră de la Secţia de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, care au intrat în contact cu un pacient confirmat cu coronavirus, au fost testate pozitiv, cele patru cadre medicale fiind asimptomatice, a declarat, marţi seara, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei medicale, Alexandra Mateş. "Din personalul medical care a intrat în contact cu un pacient pozitiv, un medic, două asistente şi o infirmieră s-au infectat cu noul coronavirus", a menţionat Alexandra Mateş. Potrivit acesteia, cele patru cadre medicale erau asimptomatice şi se aflau în izolare. Mateş a mai spus că au fost prelevate probe biologice şi de la alte 28 de cadre medicale şi de la 7 pacienţi din cadrul secţiei, iar rezultatele au fost negative. Miercuri sunt aşteptate şi alte rezultate, a adăugat purtătorul de cuvânt al SJU Alba Iulia. Alexandra Mateş a subliniat că Secţia de gastroenterologie nu a fost închisă, însă activitatea a fost restrânsă. În afara cadrelor medicale de la SJU Alba Iulia, în judeţul Alba au mai fost testaţi pozitiv, luni, un medic şi două asistente de la un centru privat de dializă din Alba Iulia. În total, în Alba au fost confirmate până marţi, la ora 13,00, 71 de cazuri de coronavirus. Patru persoane au fost declarate vindecate, iar una a decedat. Marţi, în spitalul din Alba Iulia se mai aflau internaţi opt pacienţi confirmaţi cu COVID-19. "Toţi pacienţii confirmaţi sunt internaţi în cadrul secţiei de boli infecţioase, iar starea lor de sănătate este, în prezent, relativ bună. Compartimentul dermatovenerologie din cadrul secţiei de boli infecţioase a fost pregătit pentru a primi alte posibile cazuri de COVID-19", potrivit unei informări transmise, marţi seara, AGERPRES de către SJU Alba Iulia. În spitalul din Alba Iulia mai sunt internate 13 cazuri suspecte. AGERPRES/ (AS - autor : Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Auto - F1: Marele Premiu al Canadei, amânat din cauza pandemiei de coronavirus

Mar, 07/04/2020 - 22:10
Marele Premiu de Formula 1 al Canadei, care trebuia să aibă loc între 12 şi 14 iunie, la Montreal, a fost amânat pentru o dată nedeterminată din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat, marţi, organizatorii, citaţi de agenţiile internaţionale de presă. ''În cursul ultimelor luni, am comunicat constant cu membrii Formulei 1, precum şi cu reprezentanţii oraşului Montreal, cu Tourisme Montreal şi (...) cu guvernele provincial şi federal şi am urmărit directivele emise de oficialii responsabili cu sănătatea publică'', a precizat promotorul local în comunicat. ''Drept consecinţă direct în legătură cu pandemia de COVID-19, ne conformăm recomandărilor experţilor'', a mai menţionat sursa citată. ''Vom fi pregătiţi să găzduim cursa cu braţele deschise pe circuitul Gilles Villeneuve când situaţia o va permite'', a adăugat Francois Dumontier, directorul executiv al Marelui Premiu al Canadei. ''Chiar dacă mai avem de aşteptat un pic, vom prezenta un spectacol grandios în acest an'', la Montreal, a promis conducătorul Formulei 1, Chase Carey. Aceasta este a noua cursă anulată (Australia, Monaco) sau amânat (Bahrain, China, Vietnam, Olanda, Spania, Azerbaidjan, Canada) din acest sezon de Formula 1. Sezonul ar urma să numere în 2020 între 15 şi 18 mari premii în loc de numărul record de 22 prevăzut iniţial. În principiu, ultimul Grand Prix ar trebui să se desfăşoare la finalul lunii noiembrie, la Abu Dhabi, dar Carey a menţionat că sezonul s-ar putea prelungi. Următoarea cursă din calendar este Marele Premiu al Franţei, programat pe 28 iunie, pe circuitul Paul-Ricard, din Le Castellet. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Oros: Am făcut demersuri la Comisia Europeană ca anul acesta subvenţiile să le acordăm mai devreme

Mar, 07/04/2020 - 21:53
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat marţi că a solicitat Comisiei Europene acordarea mai devreme a subvenţiilor în acest an, respectiv din luna septembrie, în contextul crizei create de pandemia de coronavirus. "Am făcut demersuri la Comisie, nu numai noi, ci şi alte state, ca anul acesta subvenţiile să le acordăm mai devreme. Noi am dori din septembrie. Vom avea cu siguranţă acceptul Comisiei, pentru că sunt mai multe ţări membre care au cerut acest lucru", a spus Adrian Oros, la Realitatea Plus. În ceea ce priveşte depunerea cererilor pentru plata subvenţiilor din acest an, în contextul actual, Oros a subliniat că s-a obţinut din partea Comisiei Europene acceptul pentru prelungirea termenului de depunere cu o lună, până la 15 iunie. "Comisia a aprobat imediat acest termen. Noi am suspendat două săptămâni depunerea cererilor la APIA, iar de luni, de când am preluat depunerea cererilor, toată procedura se face online, în aşa fel încât fermierul nu mai trebuie să treacă nici pe la primărie să îşi procure adeverinţa, nici să se prezinte la centrul APIA pentru a-şi completa cererea. Totul se face online, iar acolo unde sunt probleme, telefonic, acestea se pot rezolva, astfel încât toate cererile pentru subvenţiile de anul acesta să fie depuse până în 15 iunie", a subliniat ministrul Agriculturii. Potrivit sursei citate, plata subvenţiilor aferente anului 2019, care a început în luna octombrie a anului trecut, a fost realizată în proporţie de 99,5%. "Subvenţiile pentru anul acesta sunt în grafic. Peste 99,5% din subvenţii au fost achitate şi aici mă refer la subvenţiile privind plata pe suprafaţă, care sunt cele mai mari. Au început în octombrie şi acum s-au finalizat. Pe de altă parte, au fost acordate subvenţiile privind sprijinul cuplat pe animal şi luna aceasta vom da şi acel sprijin cuplat în vegetal. În paralel, s-au dat adeverinţe pentru bunăstarea animală şi am început să plătim şi subvenţiile pentru bunăstare la porc şi la pasăre", a precizat şeful de la Agricultură. Legat de măsurile prin AFIR, şeful MADR a subliniat că documentele pentru noile măsuri se pot depune şi aici online, în timp ce controlul în teren va avea loc numai după ce trece criza. "Se verifică documentele, se aprobă, verificările în teren înainte de plăţi nu se mai fac, se fac plăţile prin verificarea documentelor, urmând ca ulterior să facem verificările în teren. De asemenea, am simplificat mult procedurile, în aşa fel încât treaba să meargă mai repede şi absorbţia să nu fie afectată de această criză. Numai după ce trece această criză o să verificăm dacă cu adevărat acele lucrări care au fost trecute în documente, şi pe care noi le-am plătit, chiar au fost efectuate. Ne bazăm pe responsabilitatea beneficiarilor", a adăugat Adrian Oros. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Alexandru Cojocaru)    Citiţi şi:   * Ministrul Agriculturii: Obligativitatea deschiderii pieţelor agroalimentare va fi inclusă mâine într-o ordonanţă militară
Categorie: Romania

Dolj: Un copil de 1 an şi 7 luni a murit după ce a căzut de la etajul şapte al unui bloc din Craiova

Mar, 07/04/2020 - 21:12
Un copil de 1 an şi 7 luni a murit după ce a căzut în gol de la etajul şapte al unui bloc de pe bulevardul Decebal din Craiova, unde locuia împreună cu familia, informează ISU Dolj. "Echipajul SMURD a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat unei persoane căzute de la înălţime. Ajuns la faţa locului, echipajul medical a constatat că e vorba de un copil de circa 2 ani căzut în gol de la înălţime, căruia a încercat să-i acorde ajutor medical, dar cu toate eforturile depuse, medicii şi paramedicii nu au mai putut face nimic", a informat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă. Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţişti, copilul s-ar fi aflat într-o cameră împreună cu fratele său de 9 ani în timp ce într-o altă cameră a apartamentului se aflau mama şi bunica acestuia. IPJ Dolj a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. AGERPRES/(AS - autor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Coronavirus: Premierul britanic este în stare stabilă şi nu are pneumonie (Downing Street)

Mar, 07/04/2020 - 20:50
Premierul britanic Boris Johnson este în stare stabilă la terapie intensivă, a primit oxigen şi nu are pneumonie, a anunţat marţi Downing Street, relatează DPA. ''Prim-ministrul a fost stabil peste noapte şi se menţine într-o stare bună'', a declarat un purtător de cuvânt al biroului său. ''El primeşte tratament standard cu oxigen şi respiră fără niciun fel de altă asistenţă'', a precizat acesta. Potrivit unei surse guvernamentale, până miercuri nu sunt aşteptate alte actualizări cu privire la starea premierului Johnson, notează Reuters. Ministrul de externe britanic, Dominic Raab, care îl înlocuieşte temporar pe premierul Boris Johnson, a declarat că ''în conformitate cu practica clinică obişnuită, evoluţia premierului Johnson continuă să fie monitorizată îndeaproape la terapie intensivă.'' El a spus că miniştrii cabinetului au fost şocaţi de deteriorarea stării premierului Johnson. ''Sunt încrezător că va trece peste aceasta pentru că, dacă există un singur lucru care îl ştiu despre acest prim-ministru, este acela că este un luptător'', a spus Dominic Raab. Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, depistat pozitiv în 27 martie, este primul lider al unei mari puteri despre care s-a confirmat că este purtător al coronavirusului. El a ajuns la spital după zece zile de izolare, timp în care a continuat să manifeste simptome specifice COVID-19. . Lideri internaţionali, aliaţi şi adversari politici ai premierului britanic au transmis mesaje de însănătoşire după aflare veştii că acesta a fost transferat luni seara la terapie intensivă. Mai mulţi lideri, între care preşedinţii american Donald Trump, rus Vladimir Putin, sud-coreean Moon Jae In şi francez, Emmanuel Macron i-a urat însănătoşire grabnică premierului Johnson. Downing Street a indicat că oficiali britanici sunt siguri că Boris Johnson ''primeşte celor mai bune îngrijiri medicale posibile''.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Categorie: Romania

Ministerul Sănătăţii confirmă primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical

Mar, 07/04/2020 - 20:32
Un ambulanţier în vârsta de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava care era infectat cu noul coronavirus a murit, informează marţi Ministerul Sănătăţii. Potrivit sursei citate bărbatul a prezentat simptomatologie COVID-19 în data de 24 martie. A fost testat şi a primit rezultatul pozitiv în data de 30 martie. Acesta nu a acceptat internarea şi a decedat marţi la domiciliu. "Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, îşi exprimă regretul faţă de această pierdere şi transmite condoleanţe familiei. Ministrul Sănătăţii este alături de personalul medical din cadrul SAJ Suceava", afirmă MS. MS precizează că în prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, 699 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Categorie: Romania

Bookfest 2020, programat pentru 27-31 mai, a fost anulat; invitatul special era Japonia

Mar, 07/04/2020 - 20:31
Cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, programată în perioada 27-31 mai, a fost anulată, anunţă organizatorii. "Consiliul Director al Asociaţiei Editorilor din România a luat act, în şedinţa on-line din 06 aprilie 2020, de anunţul Preţedintelui României cu privire la prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile, până la jumătatea lunii mai 2020. Înţelegem pe deplin motivele care stau la baza acestei decizii şi ne exprimăm dorinţa ca această criză sanitară să se încheie cât mai curând. Având în vedere această situaţie, precum şi preocuparea legitimă pentru integritatea fizică a vizitatorilor şi expozanţilor, ne vedem nevoiţi să anulăm cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, programată în perioada 27-31 mai 2020", precizează AER, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES. Cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, Bookfest avea ca invitat în acest an Japonia. "O sărbătoare a cărţii are în centrul său bucuria împărtăşită în jurul cuvântului tipărit şi al autorilor acestuia şi nu putem permite ca un astfel de eveniment să fie umbrit de vreun risc sanitar pe care îl putem evita. Mulţumim tuturor iubitorilor de carte ce fac posibilă existenţa Salonului Internaţional de Carte Bookfest şi sperăm să ne putem reîntâlni, în condiţii normale, la următoarele ediţii Bookfest", se arată în comunicat. La Salonul Internaţional de Carte Bookfest de anul trecut (Bucureşti, 29 mai - 2 iunie 2019) au fost prezenţi peste 150 de expozanţi, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al ediţiei 2019 a fost Marea Britanie. La ediţiile internaţionale anterioare ţările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franţa, Ţările de limbă germană (Germania, Austria, Elveţia), Polonia, Cehia, Israel, Suedia şi Statele Unite ale Americii. Salonul de Carte Bookfest are ediţii locale în Timişoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureş, Braşov şi o altă ediţie internaţională la Chişinău. AGERPRES / (AS - autor: Daniel Popescu, editor. Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Categorie: Romania

CERT-RO: Identitatea vizuală a unor instituţii de presă, folosită pentru campanii de tip scam

Mar, 07/04/2020 - 20:25
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) avertizează că o nouă campanie de tip scam se propagă în aceste zile în mediul online şi are ca ţintă utilizatori din România, infractorii cibernetici folosind identitatea vizuală a unor instituţii de presă pentru campanii de tip scam. "După ce s-au folosit de identitatea vizuală a unor retaileri sau hypermarketuri cu o prezenţă la nivel naţional, metodele infractorilor cibernetici migrează către folosirea imaginii unor instituţii de presă, pentru a da o aură de veridicitate poveştii pe care vor să o prezinte potenţialelor victime. Concret, atacatorii promovează posibilitatea obţinerii unui câştig financiar rapid, printr-un site apărut cu aproximativ 14 zile în urmă. Textul este unul decent din punct de vedere al exprimării în limba română, semn că atacatorii devin din ce în ce mai atenţi la detalii, însă are şi unele greşeli de redactare: Programul de astăzi este disponibil pe site-ul site. În plus, pagina conţine elemente vizuale similare cu site-ul stirileprotv.ro, element care ar induce în eroare vizitatorii, dacă aceştia nu ar observa că de fapt sunt pe o adresă complet diferită: programul[.]website", explică experţii CERT-RO, într-un comunicat. Conform acestui presupus articol, un utilizator ar putea ajunge să câştige 1.000 de euro pe săptămână ascultând un mesaj vocal de 30 de minute: "Sistemul analizează rapid datele primite şi, dacă vă înscrieţi în program, atunci după ce ascultaţi un mesaj vocal de 30 de minute, veţi câştiga 1.000 de euro pe săptămână în conformitate cu metoda selectată pentru primirea banilor". "Nu lipseşte din această campanie de tip scam nici elementul de urgenţă, necesar pentru stimularea unei decizii rapide a utilizatorilor. Atacatorii ridică miza, punând în discuţie numele altei instituţii prestigioase de presă, Mediafax, care ar anunţa că experimentul ar putea fi închis înainte de termen, lucru datorat faptului că unii dintre participanţi au găsit o soluţie de înşelare a sistemului şi au primit 1.000 de euro pentru 2, 3 sau mai multe persoane. Sponsorii programului au în vedere şi posibilitatea reducerii sumei la 500 sau 300 de euro pe săptămână, în funcţie de numărul de participanţi pe care programul îl va aduna în perioada stabilită (25.03.2020 - 10.04.2020)", precizează sursa citată. După accesarea site-ului la care se face referire în text, utilizatorul este direcţionat către o altă pagină, unde primeşte un mesaj de felicitare, pentru că este printre cei selectaţi să participe la un experiment financiar. Tot acolo este notificat de faptul că "astăzi" este ultima zi în care ar putea să se înregistreze gratuit, fapt care îl poate determina pe utilizator să ia o decizie pripită. Ulterior, este trimis (după modelul scam-urilor cu vouchere de cumpărături) către alte pagini, unde trebuie să răspundă la 3 întrebări generale. Ultima dintre ele se referă la interesul de a primi bonuri financiare pe telefonul mobil şi are legătură cu pasul următor, în care victimei i se cere să îşi introducă numărul de telefon mobil, pe o altă pagină. Ultimul pas, unul vital pentru succesul schemei de fraudare, este apelarea unui număr de telefon prin indicarea apăsării unui buton (sună şi ascultă). Practic, în momentul în care se apasă butonul 'sună şi ascultă', se efectuează un apel la un număr cu suprataxă şi nu este în niciun caz vorba despre un mesaj vocal. Aceste linii telefonice cu suprataxă pot fi închiriate de persoane rău intenţionate, iar astfel de apeluri pot ajunge să coste utilizatorii neatenţi de la 5 până la 100 euro, în funcţie de limita stabilită de operatorul de telefonie mobilă cu care aveţi contract. În cazul în care nu aţi reţinut, pentru a deveni "˜eligibil" în acest program unde poţi câştiga 1.000 de euro, potenţiala victimă trebuie să asculte acel mesaj vocal timp de 30 de minute. Echipa CERT-RO recomandă: citiţi şi analizaţi cu atenţie informaţiile culese din mediul online; verificaţi mereu sursa mesajului primit, precum şi adresa site-urilor pe care le vizitaţi; evitaţi accesarea link-urilor din mesajele nesolicitate, fără a le verifica în prealabil; menţineţi pe dispozitiv o soluţie antivirus cu actualizările la zi; accesaţi resurse online gratis, pentru verificarea acestor link-uri, dacă nu aveţi altă posibilitate la îndemână; fiţi atenţi la calitatea textului furnizat, precum eventuale greşeli de redactare, gramaticale sau de exprimare; contactaţi operatorul de telefonie mobilă, dacă aţi constatat că aţi căzut victimă acestui tip de fraudă; depuneţi o plângere la Poliţie, în cazul în care aţi suferit pierderi financiare. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)   Sursa foto: cert.ro
Categorie: Romania

Coronavirus: Franţa, a patra ţară care a înregistrat peste 10.000 de decese

Mar, 07/04/2020 - 20:23
În Franţa s-au înregistrat oficial marţi peste 10.000 de decese cauzate de infecţii cu noul coronavirus, devenind a patra ţară care depăşeşte acest prag după Italia, Spania şi Statele Unite, în timp ce rata de creştere a deceselor creşte pentru a doua zi consecutiv, relatează AFP, Reuters şi dpa. În cursul unei conferinţe de presă, directorul general al Sănătăţii, Jerome Salomon a declarat că numărul de persoane care au murit din cauza bolii COVID-19 în spitalele din Franţa a crescut cu 9% într-o zi ajungând la 7.091, faţă de 10%, luni. El a adăugat că incluzând date parţiale despre numărul de persoane care au murit în cămine de bătrâni, numărul total de decese cauzate de COVID-19 a crescut la 10.328 de la 8.911, luni, o creştere cu 16%, faţă de 10% luni şi 7% faţă de ziua de duminică. AGERPRES/(AS - autor:Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Categorie: Romania

Atletism/Coronavirus: Calificările pentru JO de la Tokyo, suspendate până în decembrie

Mar, 07/04/2020 - 19:59
World Athletics (WA), forul internaţional suprem al atletismului, a anunţat că suspendă până în luna decembrie calificările pentru JO de la Tokyo, amânate din vara lui 2020 pentru perioada 23 iulie - 8 august a anului viitor din cauza pandemiei de coronavirus, scrie Reuters. ''Perioada de calificare este suspendată din 6 aprilie până pe 30 noiembrie inclusiv'', a scris World Athletics (ex-IAAF), ''În această perioadă, rezultatele obţinute la orice competiţie nu vor fi luate în considerare pentru JO de la Tokyo 2020 sau pentru clasamentul mondial", a informat World Athletics. Atleţii se pot califica la Jocuri prin realizarea baremului de calificare sau prin redistribuire prin clasamentul mondial, îngheţat şi el până la data de 30 noiembrie. World Athletics a precizat că atleţii care au realizat baremul îşi vor păstra calificarea. Perioada de calificare s-a deschis în ianuarie şi mai 2019 şi va fi împinsă până la 31 mai (la maraton şi 50 km marş) sau 29 iunie 2021, pentru celelalte probe. Preşedintele WA, Sebastian Coe, a declarat că decizia luată ''oferă mai multă certitudine pentru pregătirea şi planurile sportivilor şi este cel mai bun mod de a aborda corectitudinea în privinţa şanselor egale pentru toţi competitorii''. Pandemia de coronavirus a bulversat calendarul celui mai important sport olimpic, după ce Mondialele de sală de la Nanjing (China) au fost amânate din martie 2020 până în martie 2021, iar Mondialele în aer liber de la Eugene (SUA), au fost reprogramate din 2021 pentru 2022. Debutul sezonului în aer liber este prevăzut pentru moment în iunie, după amânarea competiţiilor majore din aprilie şi mai. Dar, toate competiţiile care se vor ţine înainte de decembrie, precum Europenele de la Paris (25-30 august), nu mai contează pentru calificarea la JO de la Tokyo. România are până acum cinci atleţi calificaţi la JO 2020: Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Firfirică (aruncarea discului). AGERPRES/(AS-autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Categorie: Romania

Kelemen Hunor: Cei de la Guvern nu prea doresc să dialogheze cu Parlamentul

Mar, 07/04/2020 - 19:27
Premierul Ludovic Orban va primi o nouă invitaţie pentru a se întâlni cu liderii partidelor parlamentare, în condiţiile în care marţi a lipsit de la o astfel de întâlnire în care s-au discutat măsuri importante pentru români, în contextul pandemiei de coronavirus, a declarat pentru AGERPRES preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. "A fost o iniţiativă binevenită - să existe un dialog între Guvern şi Parlament şi între liderii partidelor politice din Parlament. Cu excepţia liderului PNL (Ludovic Orban - n.r.), toţi au fost prezenţi online. Am discutat despre situaţia actuală, cu accente marcante asupra situaţiei din sistemul sanitar şi bineînţeles şi despre consecinţele epidemiei în plan economic şi deciziile care trebuie luate sau care au fost votate în Parlament sau luate la nivel de Guvern - insuficiente, până la urmă, şi lipsite de curaj, cred eu. Am discutat despre necesitatea acestui dialog permanent săptămânal şi am constatat cu toţii că cei de la Guvern nu prea doresc să dialogheze cu Parlamentul, ceea ce nu este bine. De aceea, vom transmite încă odată o invitaţie către preşedintele PNL, premierul României, domnul Ludovic Orban, prin care îl rugăm să vină şi el la aceste discuţii online. Dacă nu poate, să aibă un delegat, cineva din conducerea PNL, fiindcă aici este vorba despre o mână de ajutor, intenţia de a ajuta Guvernul, nu este vorba despre o dispută politică, despre critici, despre astfel de chestiuni", a afirmat marţi Kelemen Hunor. El a subliniat că, în continuare, Parlamentul trebuie să aibă un rol important, mai ales în această perioadă de situaţie de urgenţă. "Au existat şi câteva propuneri concrete, dar trebuie să vedem la o discuţie viitoare cum putem să le ducem mai departe, cum vom aproba, cu ce amendamente, ordonanţele aprobate de Guvern 30, 32, 37 - toate sunt legate de situaţia economică şi de ajutorul care trebuie dat atât firmelor mici şi mijlocii, dar mai ales acelor persoane care rămân fără locuri de muncă. Trebuie să vedem ce facem cu medicii de familie, pentru că ei rămân o categorie vulnerabilă în continuare şi nu au fost incluşi în prevederile care vizează ceilalţi medici şi asistenţi medicali. (...) Este important să continuăm acest dialog, pentru că este o perioadă în care este nevoie de astfel de întâlniri şi mai ales este nevoie de solidaritate şi să lăsăm la o parte celelalte dispute politice până când se va termina această pandemie", a precizat liderul UDMR. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Categorie: Romania

Ministerul Sănătăţii: Măsuri de reorganizare a activităţii medicale la Maternitatea Odobescu Timişoara

Mar, 07/04/2020 - 19:26
Echipa de control trimisă la Maternitatea Odobescu Timişoara a stabilit măsuri de reorganizare a activităţii, pe echipe formate din minimul necesar de resurse umane, atât pentru asigurarea eficientizării serviciului medical, cât şi pentru minimizarea expunerii, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, transmis marţi. "Direcţia de Sănătate Publică Timiş a informat Ministerul Sănătăţii că, astăzi, la Maternitatea Odobescu Timişoara, au fost analizate structura funcţională şi fluxurile unităţii sanitare de către o echipă de epidemiologi, în cadrul controlului demarat. Echipa de control a stabilit măsuri de reorganizare a activităţii medicale, pe echipe formate din minimul necesar de resurse umane, atât pentru asigurarea eficientizării serviciului medical, cât şi pentru minimizarea expunerii. Astfel, în Spitalul Odobescu s-au constituit două zone: o zona verde şi una roşie", explică sursa citată. Potrivit comunicatului, pacientele care se vor adresa acestei unităţi vor fi consultate de personal medical care va purta echipament corespunzător, după care se vor izola şi vor fi testate SARS-CoV 2. În funcţie de rezultat, pacientele vor fi îndrumate către Spitalul Bega dacă rezultatul va fi pozitiv, iar dacă acesta va fi negativ vor fi internate la Spitalul Odobescu. De asemenea, s-a dispus izolarea la domiciliu a persoanelor externate şi retestarea acestora. Ministerul Sănătăţii menţionează că repetarea testelor COVID-19 se va efectua atât pentru cei 10 nou-născuţi depistaţi pozitiv, cât şi pentru mame. "În acest context, la Timişoara au fost prelevate deja probele de la cinci mame şi tot atâţia nou-născuţi. S-a luat legătura şi cu Direcţiile de sănătate publică din judeţele limitrofe pentru prelevarea probelor pentru celelalte persoane. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Mai mult, conducerea DSP Timiş a dispus efectuarea unei anchete de către o echipă de inspectori sanitari", precizează ministerul. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Categorie: Romania

Coronavirus: Parlamentarii cehi au aprobat prelungirea stării de urgenţă până la 30 aprilie

Mar, 07/04/2020 - 19:18
Parlamentarii cehi au aprobat marţi prelungirea stării de urgenţă până la 30 aprilie, un termen mai scurt decât a avut în vedere guvernul pentru combaterea epidemiei de coronavirus, relatează Reuters. Guvernul premierului Andrej Babis ceruse o prelungire până la 11 mai a stării de urgenţă care îi permite cabinetului să diminueze anumite drepturi ale cetăţenilor, între care libertatea de mişcare sau de întreprindere, şi îi conferă mai multă flexibilitate în domenii precum achiziţiile publice. Guvernul ceh a decretat stare de urgenţă pe 12 martie şi aceasta urma să expire în zilele următoare, cu excepţia cazului în care camera inferioară parlamentului nu susţinea prelungirea. Republica Cehă a luat unele dintre cele mai rapide acţiuni, dar a închis graniţele în martie, când epidemia s-a extins în Europa, şi are deja în vedere relaxarea unor măsuri de izolare în contextul în care numărul de cazuri de infectare este în scădere. Cehia a raportat mult mai puţine cazuri decât vecinii săi vestici, cu 4.828 de infecţii confirmate marţi dimineaţa, o creştere de 5% faţă de ziua precedentă. Ministerul Sănătăţii a anunţat că 127 de persoane s-au vindecat şi 80 au murit din cauza noului coronavirus. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 
Categorie: Romania