Traduci pagina

English French German Italian Portuguese Russian Spanish

Cotidianul RO

Abbonamento a feed Cotidianul RO Cotidianul RO
Cotidianul.ro - Știri, Politică, Sport, Interviuri, Evenimente, Artă, Opinii, Ultima Oră
Aggiornato: 7 ore 16 min fa

Davos: guvern mondial, club de socializare sau escrocherie?

7 ore 30 min fa

Forumul Economic Mondial se reunește la Davos, între 22 si 26 mai, pentru prima dată după izbucnirea pandemiei și tot pentru prima dată în timpul unui război în Europa în cei 50 de ani de la crearea sa. Astfel încep mai toate articolele publicate de presa internațională despre reuniunea din acest an, la care participă o mulțime de politicieni occidentali, oameni de afaceri influenți, iar din partea Romaniei – ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Nu va lipsi discursul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

În octombrie 2019, cu câteva săptămâni înaintea izbucnirii epidemiei de covid din China, sub egida Forumului Economic Mondial, al Fundației Bill si Melinda Gates și a Universității John Hopkins (care urma să devină ”contabilul” deceselor din cauza covid în întreaga lume), a fost organizat exercițiul Event 201, care pleca de la scenariul apariției unui nou coronaviruis care urma să cauzeze 65 de milioane de decese în primele 18 luni. Acum, la prima reuniune a FEM după apogeul pandemiei, presa lumii scrie despre apariția cazurilor îngrijorătoare de variola a maimuței și despre cum, în martie 2021, organizația Nuclear Threat Initiative, în colaborare cu Conferința de Securitate de la Munchen au organizat un exercițiu pentru reducerea consecințelor unor amenințări biologice, plecând, din nou coincidență, de la scenariul unei pandemiei de variolă a maimuței.

 

Însă nu variola îi preocupă cel mai mult pe participanții la FEM. Agenda oficială include următoarele teme: ”Viitorul cooperării – Noul sat al colaborării globale”, ”Acțiunea pentru natură”, ”Accelerarea revoluției recalificării”, ”Politica Zero Net” (emisii de carbon), ”Viitorul globalizării”, ”Relansarea piețelor de emisii de carbon”, amintitul discurs al președintelui Zelenski.

Într-un articol publicat de Bloomberg, Mohamed El-Erian, președinte la Queens College și unul dintre oamenii importanți ai companiei Allianz, scrie că foarte multe realități dureroase nu și-au găsit locul pe agenda Forumului Economic Mondial. Printre acestea se numără inflația, care a ajuns la cele mai mari cote din ultimii 40 de ani în țările avansate, care duce la scăderea nivelului de trai, la griparea motoarelor creșterii economice, care îi lovește cel mai rău pe cei săraci, care alimentează mișcările politice extremiste, erodează încrederea în instituțiile statului și reduce eficiența politicii economice și fiscale. Lipsește și subiectul transformării finanțelor în armă a Occidentului, fără însă a fi definit un cadru și standardele de folosire a acestei arme. Nu sunt pe agendă crizele energetică și alimentară care lovesc, pentru moment, în țările sărace și care sunt doar o parte din multele fenomene care reduc drastic nivelul de trai în multe părți ale lumii.

Pe hârtie, întâlnirea de la Davos ar fi cadrul perfect pentru rezolvarea acestor probleme, însă istoria ne arată că nu trebuie să fim optimiști. De fiecare dată, Davos a fost victima lipsei de concentrare pe un anumit subiect și a lipsei unei viziuni unitare. Interesele individuale nu au putut fi împăcate cu cele colective. În cel mai fericit caz, rezultatul a fost mereu un pas înapoi. Dacă nu va veni cu soluții reale, Davos va deveni un simplu club social rupt de realitățile și provocările cu care se confruntă marea majoritate a oamenilor”, scrie El-Erian.

 

Pentru cei foarte puțini care nu au auzit de Klausie baby, el este președintele Forumului Economic Mondial, o titulatură grandioasă și binemeritată, odată ce FEM a publicat la un moment dat un articol care spunea ”nu veți mai deține nimic și veți fi fericiți”. FEM este locul unde visurile tehnocraților se întâlnesc cu lumea afacerilor și cu mai marii politicii, undeva sus în Alpii elvețieni. Personal, cred că este o escrocherie, iar presa a ascuns mult timp publicului scopurile acestei organizații. Poate cu excepția Forbes, în 2016, când a scris despre cum FEM le spune oamenilor că nu vor mai avea nimic și vor fi fericiți”, scrie pentru Takimag jurnalistul Panagiotis Theodoracopulos, unul dintre fondatorii revistei The American Conservative.

Pe mine nu mă sperie Forumul Economic Mondial, ci globalizarea, care este o mișcare inteligentă a celor foarte bogați pentru a deveni și mai bogați, în timp ce oamenii obișnuiți din orașele obișnuite primesc mult mai puțin. (…) Sunt americani care, după trei generații în care au lucrat în oțelării, își pierd locurile de muncă, însă politicienii se așteaptă ca ei să voteze cu progresiștii. Poate că americanii sunt priviți ca niște scursuri de elitele din presă și din Silicon Valley, însă mai au încă dreptul să voteze. Și așa vor face. Iar americanii din clasa de mijloc care au fost dezmoșteniți din cauza globalizării vor vota împotriva elitelor care au prădat țara”.

”Un clovn precum Parag Khanna este chintesența omului de la Davos. El și Klaus gândesc la fel, pentru că vorbesc cu aceeași limbă despicată de șarpe. Parag vrea ca tinerii din Sudul Global să vină în Nordul decrepit. Asta se numește „marea resetare”. Lipsit total de sentimente umane, acest individ spune că Nordul are 300 de milioane de oameni în vârstă și o infrastructură tot mai slabă, în timp ce în Sudul Global sunt 2 miliarde de tineri fără ocupație, în Orientul Mijlociu, în America de Sud. Să-i primim pe toți, spune acest saltimbanc. În timp ce la Davos se vorbește despre viitor folosind concepte precum „identitate fizică, digitală și biologică”, mie îmi vin în minte deportările făcute de Stalin în lagărele de muncă, care nu au adus altceva decât suferință.  Ca și cum nu am avea destule probleme în lumea aceasta.

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze nu sunt însă cei ca Parag sau Klaus, care caută doar  publicitate, ci neoconservatorii războinici și lobbyștii industriei militare, care încearcă să-l implice pe Uncle Sam într-o dispută cu Putin care poate deveni nucleară. Acești fanatici înnebuniți după bani sunt nechibzuiți și nu cunosc istoria, în special cum a început Primul Război Mondial. Să te lauzi în presa despre cum ucrainenii ghidați de americani îi ucid pe generalii ruși și scufundă navele ruse este o mare prostie. Un război neintenționat cu Rusia ar putea însemna sfârșitul lumii. Lui Zelenski ar trebui să i se spună să tacă din gură și să se bucure de miliardul de dolari pus deoparte din ajutorul oferit de China pentru reconstrucția țării sale, care acum este demolată de Rusia. Ucraina nu este un protectorat american și nu este apropiată nici de teritoriul și nici de interesele americane. Dacă Boris Johnson vrea să se implice, atunci să se ducă voluntar la operațiunile de deminare. Între timp, eu vreau să mă bucur în pace de nepoții mei”.

The post Davos: guvern mondial, club de socializare sau escrocherie? appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Cota de impozitare: unică sau progresivă?

7 ore 30 min fa

Sincer vorbind, nu mi-aș dori să mă aflu în pielea prim- ministrului și nici a celorlalți diriguitori ai noștri, mai mari sau mai mici, aflați în căutarea unor mijloace care să ne scoată din impas. După cum este de neînțeles cum e posibil ca de îndată ce au ajuns pe un post mai acătării, menit să rezolve nevoile care îi aduceau acolo, parcă loviți de un blestem, toți fac urechea toacă la chestiunile arzătoare la ordinea zilei (cum ar zice un erou al lui Caragiale), ignoră soluțiile existente (unele aplicabile de azi pe mâine) sau cele sugerate de glasurile de specialiști de care nu ducem lipsă. Ba, mai citim și declarații pline de patetism ale liderilor PNL (pentru care cota unică este un fir roșu peste care nu se poate trece) care argumentează că până și discuțiile (ce să mai vorbim despre aplicare ?!?) despre impozitul progresiv sunt indecente, întrucât și așa românii plătesc (sic!) statului jumătate din câștigurile lor.

Trebuie să spunem celor care nu știu ori au uitat, că instrumentul financiar numit ”cota unică de impozitare”, practicată de guvernele noastre postdecembriste, a fost elaborat, unde în altă parte decât în America?, încă din anul 1981, din timpul lui papa Reagan. Apelând la documentele originale (trecerea lor prin mai multe interpretări perverteşte adevărul), n-am prea găsit în ele nişte virtuţi speciale, în afară de marile avantaje pentru economiile dezvoltate și favorizarea celor bogaţi faţă de săraci. Veşnica poveste, statornicită încă din Biblie : ”cui are i se va mai da …”. Simplificarea calculului pentru orice nivel şi domeniu, combaterea evaziunii, a economiei subterane și a pieței negre sau reducerea corupției și altele sunt doar floricele de ornament.

Avantajoasă ori nu, America a conceput-o, a validat-o, i-a dat OK-ul şi a recomandat-o ca ideală dar, ATENȚIE !, reţineţi şi nu vă miraţi : S.U.A. N-AU APLICAT-O NICIODATĂ ! Și nu o aplică nici acum. În nici un stat. A rămas marfă de export pentru naivi şi prostănaci.

Europa, în căutarea de mijloace de consolidare a Uniunii sale fragile, dominată de o mare varietate de potenţiale economice, de instabilitate politică dar, mai ales, de un procent foarte ridicat de corupţie, a crezut că l-a prins pe Dumnezeu de picior, a importat-o, a recomandat-o, fluturând-o ca pe cel mai important instrument de respectare a egalităţii, de combatere a economiei subterane şi a pieţei negre. Din nefericire, nici unul dintre obiective nu a fost atins: corupţia continuă să crească și să se extindă, economia subterană şi piaţa neagră îşi văd de ale lor, în timp ce se conturează, tot mai evident, pătura marilor bogătaşi, cu averi uluitoare făcute peste noapte, din condei, în paralel cu deteriorarea condiţiilor de trai ale marii majorităţi a cetăţenilor de rând.

Şi aici este o şmecherie a UE. Reţineţi, dintre toate statele ei, cele care aplică cota unică sunt strict ŞAPTE. Şapte, şapte, mari şi late, foste socialiste toate! (iată-mă şi poet !). Toate trag ponoasele vechiului regim şi au economii precare. Estonia are nivelul cel mai mare de cotă, 25%, faţă de Bulgaria cu 10%, noi cu 16%, în vreme ce şi noi şi bulgarii suntem în topul ţărilor celor mai afectate, cu cele mai mari rate de şomaj, cu scăderea drastică a puterii de cumpărare, instabilitate politică şi nivel maximal de corupţie. Ca şi americanii, ţările bogate, stabile, avansate, înfloritoare din toate punctele de vedere, o recomandă cu căldură, îi cântă osanale, dar atât. Ele nu o aplică. De ce oare ?

De ce oare toţi guvernanţii, politicienii şi demnitarii noştri, de orice natură, nivel şi culoare politică, începând cu Năstase și Boc, Ponta şi Antonescu până la actualii, Ciucă și Cîțu, se bat cu pumnul în piept pentru apărarea cotei unice ? Nu vă dă de gândit ? Unii şi-o atribuie ca principala victorie a lor şi a regimului, o trec printre marile lor realizări, ca ”luptători neabătuţi şi hotărâţi ai cotei unice”. Oare să fi dispărut alte nobile ţeluri care să-i mâne în luptă ? Puzderia de declaraţii şi luări de poziţie, unele mai sforăitoare decât altele, ”lupta” angajată a unora (din păcate nu a unor terchea-berchea, ci a celor care chiar ţin băierile şi cheile puşculiţei publice), este impresionantă şi nu mai puţin penibilă. Nu ştiu ei că vistieria ţării este goală, că întindem mâna la străini pentru pensii şi salarii şi umblăm după noi şi noi taxe şi impozite ca mistreţul după ghindă ? Că, vorba ceea … iei, iei, da’ dacă nu pui … de unde să tot iei ?!”. N-ar fi greu de aflat că, de fapt, cota unică ”conduce la reducerea bugetului de stat”, cum este formulată de către numeroși analişti demni de încredere.

Oare de ce au răsărit aşa de mulţi apărători ai cotei unice, ba declară impozitul progresiv de sorginte socialistă. Şi cum am lichidat cu socialismul … De ce şi-o trec în topul realizărilor vieţii lor, Isărescu, Vasilescu şi ceilalți puternici ai zilei ? Pe lista asta nu figurează nici un sărăntoc, nici unul care trăieşte de azi pe mâine, ci numai dintre cei ajutaţi de zeiţa Fortuna. Cum se face că în multe ţări dezvoltate şi avansate economic (sigur înapoiate faţă de gândirea noastră originală), este aplicat impozitul progresiv, care ajunge până la 85% ? Nu, nu e o greşeală, 85% !

Logica suferă : la agoniseală diferită, egalitatea nu mai miroase a bine şi dispare ca principiu. Egalitate de şanse da, nu şi de realitate. Agoniseala diferită duce la inegalitate, corect este ca şi datoria către societatea care a permis-o să fie proporţională cu ea, fiindcă acolo îşi are izvorul. Proporţionalitatea asta nu e vorbă goală. Nu, cu siguranţă că cei avuţi n-ar muri de foame. Unui cetăţean francez sau german, membru al UE, plătit corespunzător pentru munca lui, după ce varsă 75-85% din venitul realizat îi rămâne suficient ca să-şi cumpere câteva maşini pe lună, să aibă iahturi pe toate mările Europei şi cabane pe toţi munţii, să ducă o viaţă îmbelşugată. În schimb, el este mulţumit că din munca lui, statul poate construi pentru toţi, spitale şi şcoli, şosele, baraje, trenuri de mare viteză, sateliți artificiali şi câte şi mai câte. Nu sunt vorbe de clacă.

Marele Depardieu, franţuzul cu peste 170 de filme la activ, cu o carieră de invidiat și om de afaceri, plin de premii şi onoruri, socotind că impozitul pe care-l plătea în propria ţară (75% pentru veniturile care depăşeau milionul de euro), şi-a dat cinstea pe ruşine, l-a trădat pe străbunicul Napoleon, a părăsit ţara care l-a făcut om şi a dat fuga la tătucul Putin (mai nou, am auzit că s-a cam supărat pe el). Mă mir că n-a auzit de cota unică de la noi, unde ar fi dat de armata de vajnici luptători pentru ea. Oricum s-ar fi aflat printre francofoni. E drept că ruşii s-au grăbit să-i ofere cetăţenia rusească și câte un apartament în fiecare localitate răsărită și cu siguranță că va găsi, la nevoie, un şanţ potrivit în care impresionantul său gabarit să se odihnească, după un regal bahic.

În condiţiile de pandemie și război, dificultăţile tuturor statelor au sporit şi au alterat viaţa şi societatea de pretutindeni. Ori noi, dacă am constatat că aplicarea cotei unice de impozitare, a lăsat vistieria la fel de goală, n-ar fi cazul să revenim la impozitului progresiv ? Ba am putea crea noi un sistem original (la asta ne pricepem), poate nu până la 85% dar undeva mult mai sus de 16%, încât să trecem de pragul ăsta care, oricum am învârti-o, este departe de orice logică.

Foarte bine, păstrăm cota unică. Dar până la o anumită limită. Pentru o casă, hai pentru două şi încă una de vacanţă. Dar de aici încolo, gata, pentru tot ce depăşeşte limita bunului simţ, la şapte, zece sau paisprezece case, trebuie să crească şi impozitul. Ai nu ştiu câte hectare de teren ? La fel de bine, cotă unică. Dar dincolo de o anumită suprafaţă, varianta progresivă a impozitului capătă substrat şi justificare. Aşa ar trebui să fie şi cu sumele de bani, cu bijuteriile, tablourile, acţiunile şi aşa mai departe. Bunul simţ trebuie să primeze faţă de acumulările astea fără nici un sens, fără logică, cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate să jure (fals, da!) că asemenea averi şi acumulări au fost făcute din muncă cinstită şi din sudoarea frunţii şi a mâinilor.

Agoniseala fără limite nu rămâne fără consecinţe. Pentru a-şi apăra averile, cei avuţi sunt nevoiţi să le apere împotriva celor care râvnesc la ele şi creează nu numai structurile de administrare ci şi instrumentele de forță, își adjudecă justiţia și celelalte instituții. De aici până la aservirea puterii de orice fel nu mai e decât un pas. Statul paralel nu mai este o invenție.

Nu vreau să ne întoarcem la egalitatea şi la echitatea socialistă, dar discrepanţa dintre bogaţi şi săraci devine o prăpastie din ce în ce mai mare. Şi dacă oamenii ar trăi bine, dacă am fi atins acel liman al bunăstării pentru cât mai mulţi, încă n-ar însemna nimic. Dar când este atâta lume necăjită, atâţia oameni care trăiesc în mizerie, fără exagerare, de azi pe mâine, nu mai sunt la fel de liniştit.

Nu are bugetul ţării nevoie de bani ? Ba are. Şi dacă bugetul ar fi mai mare, am avea de unde cheltui pentru combaterea evaziunii fiscale, a economiei subterane şi a muncii la negru, ca şi a implementării atâtor măsuri menite să asigure plata datoriilor către stat. Numai să vrem.

Cum rămâne cu datoriile imense ale marilor afacerişti către stat ? Cum rămâne cu returnarea TVA-ului ilegal și necuvenit ? Cum rămâne cu recuperarea bunurilor stabilită de justiție ? Cum trebuie privită marea găselniţă a Legii insolvenţei, cea mai mare pleaşcă pentru afaceriştii veroşi, plini de datorii către terţi şi către stat ? Prin aplicarea ei, escrocii se pun la adăpost, nimeni nu se mai poate atinge de ei. De ce legea nu prevede ca, în caz de insolvenţă şi faliment, cei care au condus destinele societăţii spre dezastru să răspundă cu averile proprii, pentru acoperirea datoriilor ? Rămânând la acelaşi impozit şi pentru cel care trăieşte de azi pe mâine, şi pentru cel care-şi clădeşte averea pe seama tuturor legea nu mai este egală pentru toţi şi intrăm în aria nedreptăţilor.

Cred că a-ţi apăra averea obţinută prin muncă cinstită nu este păcat sau ruşine. Ele devin aşa când oamenii sunt taxaţi cu aceeaşi măsură unde nu e cazul.

Virgil Răzeșu – Piatra Neamț

The post Cota de impozitare: unică sau progresivă? appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

China îl avertizează pe Biden

7 ore 47 min fa
China îl avertizează pe Biden. Beijingul i-a cerut luni preşedintelui american Joe Biden să nu-i ‘subestimeze’ ‘determinarea fermă’ de a-şi ‘apăra suveranitatea’, după ce liderul de la Casa Albă a declarat, în cursul vizitei sale în Japonia, că SUA vor apăra militar Taiwanul în cazul unui atac al forţelor chineze, transmite AFP, potrivit Agerpres.

SUA își încordează mușchii în fața Chinei

‘Nimeni nu trebuie să subestimeze determinarea fermă, tăria voinţei şi capacitatea puternică a poporului chinez de a apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială’, a declarat în faţa presei Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.’Cerem imediat Statelor Unite (…) să evite să trimită semnale greşite forţelor de independenţă’ din Taiwan, a adăugat el.

În schimb, Ministerul de Externe de la Taipei a transmis că salută şi mulţumeşte preşedintelui Biden şi guvernului american pentru reafirmarea sprijinului lor faţă de Taiwan. Guvernul de la Taipei va continua să întărească apărarea şi să aprofundeze cooperarea cu ţări ca SUA şi Japonia în acest scop, a adăugat ministerul, potrivit agenţiei Reuters.

China consideră Insula Taiwan, administrată în mod democratic, drept propriul teritoriu, iar în ultimii doi ani a intensificat presiunile militare şi diplomatice pentru afirmarea suveranităţii, generând furie la Taipei şi preocupări la Washington. Administraţia de la Beijing a avertizat că va trece la acţiuni severe dacă Taiwanul va face manevre în sensul independenţei sau dacă apar ingerinţe străine în 2022.

The post China îl avertizează pe Biden appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Dispariția Europei în Ucraina

8 ore 32 min fa

Solidaritatea Europei față de Ucraina este un aspect pe care fostul stat sovietic îl supralicitează împreună cu USA.

Pe acest fond, Ucraina solicită intrarea imediată în UE fără dovedirea existenței standardelor democratice, arătând oarecare ostilitate față de anunțul începerii demersurilor Republicii Moldova, aflată într-o situație diferită.

Sprijinul acordat Ucrainei de către UE trebuie dublat de un amplu efort diplomatic în oprirea războiului și nu exclusiv spre înarmare, așa cum se derulează lucrurile acum.

Cooptarea Ucrainei în UE nu se poate face decât urmare unei fișe de parcurs și nu ca un act de ostilitate față de Rusia, altfel conflictul de acum se va alătura celor în care agresorul își face veacul.

Sancțiunile împotriva Rusiei ar trebui să conducă la proceduri de aliniere a acesteia la normele de securitate și încredere, fără cedări.

Însă conflictul din Ucraina are alte mize, altele decât cele care au dus la finalul celui de Al Doilea Război. Cert este că asistăm la o a Doua Debarcare a SUA în Europa, peste 100.000 de militari americani urmând să sosească pe Bătrânul Continent.

Noua Cortină de Fier și noul Război Rece își trasează ariile de competență, încât al Treilea Război Mondial poate fi declarat deja unul fără sfârșit.

The post Dispariția Europei în Ucraina appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Concurența investighează un posibil cartel al ecografului

8 ore 48 min fa

Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere între companiile Esaote Spa Italia, Camed Medical Systems Gmbh Germania, BMS Ultraschall Germania și DTL Medical SRL România, pentru a limita comercializarea echipamentelor de ultrasonografie (ecografe) marca Esaote pe teritoriul României.

Practic, autoritatea de concurență are indicii că furnizorul Esaote Spa și distribuitorii Camed Medical Systems Gmbh, BMS Ultraschall și DTL Medical SRL au acționat în sensul limitării importului de ecografe marca Esaote, cu scopul de a bloca participarea altor concurenți la proceduri de achiziție publică, pe teritoriul României.

În cadrul investigaţiei, au fost efectuate simultan inspecţii inopinate atât în România, cât şi în Italia şi în Germania. Autorităţile de concurenţă din cele două state au efectuat inspecţii la sediile companiilor Esaote Spa din Italia şi ale Camed Medical Systems Gmbh și BMS Ultraschall din Germania, în condiţiile legale din aceste ţări, la solicitarea Consiliului Concurenţei din România, iar inspectorii români de concurenţă au asistat la desfăşurarea acestora.

Atât în Germania cât şi în România, inspecţiile inopinate sunt autorizate prin mandat judecătoresc şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Documentele ridicate de către autoritățile de concurență din Germania și Italia vor fi transmise spre analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

The post Concurența investighează un posibil cartel al ecografului appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Prima sentință pentru crime de război în Ucraina

9 ore 9 min fa

Un tribunal din Ucraina a condamnat luni un soldat rus la închisoare pe viață pentru uciderea unui civil, în cadrul primului proces pentru crime de război de la invazia Rusiei în Ucraina, informează BBC.

Sergentul Vadim Șișimarin a fost condamnat pentru uciderea lui Oleksandr Șelipov, în vârstă de 62 de ani, în satul Chupakhivka din nord-estul țării, la 28 februarie.

Soldatul a recunoscut că l-a împușcat mortal pe Șelipov, dar a declarat că a acționat la ordin și a cerut iertare văduvei bărbatului.

Moscova a negat că trupele sale au vizat civili în timpul invaziei, în timp ce Ucraina afirmă că este posibil să fi avut loc peste 11.000 de crime.

Procesul din Kiev este văzut ca o șansă a Ucrainei de a dovedi că un soldat rus a ucis un civil fără să țină cont de regulile războiului.

The post Prima sentință pentru crime de război în Ucraina appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Se vinde termoncentrala de la Mintia

9 ore 9 min fa

Termocentrala Mintia din Hunedoara, închisă şi aflată în conservare de aproape un an, a fost scoasă la vânzare prin licitaţie publică, a anunțat Prefectura Hunedoara. Printre condițiile impuse de către Ministerul Energiei companiei care va achiziționa termocentrala se află și obligativitatea realizării unei noi capacități energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan și energie regenerabilă până la finele anului 2026.

Guvernul României, prin premierul Nicolae Ionel Ciucă, consideră că o astfel de investiție este deosebit de importantă atât pentru Sistemul Energetic Național cât și pentru impactul social și economic pozitiv pe care îl are pentru județul Hunedoara. În calitate de reprezentant al executivului în județul Hunedoara, voi acționa instituțional, ori de câte ori va fi nevoie, pentru ca activitatea de producție a energiei electrice la Mintia să continue, să se modernizeze și să se dezvolte”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.

Într-un comunicat transmis de „Expert Insolvență” SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, se precizează că prețul total de pornire al licitației care va avea loc în data de 15.07.2022 la sediul CEH SA din Petroșani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA.
În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitația se va relua în data de 29.07.2022, apoi în 12.08.2022 și ulterior în 26.08.2022, în aceleași condiții de preț și locație.
Condițiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor SCEH SA în cadrul ședinței convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022. De asemenea, în comunicat se arată că prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot și pulberi și Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmărește trecerea de la producția de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.

Privind în perspectivă importanța majoră a Termocentralei Mintia pentru zona de nord-vest a țării și nu numai,  vom face tot posibilul să atragem în această licitație investitori majori, care au capacitatea să ofere un viitor acestei termocentrale, să o modernizeze, să optimizeze producția de energie electrică și să o dezvolte mai departe” declară Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvență SPRL.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.

Poteniații cumpărători

Societatea GSP Power, controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a transmis administratorului judiciar al Complexului  Energetic Hunedoara intenția de a achiziționa termocentrala de la Mintia. Informația a apărut într-un document semnat de către Akos Derzsi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

În documentul semnat de către Akos Derzsi se mai spune că mai există potențial cumpărător – Consiliul Județean Hunedoara. Numai că instituția dorește să preia în proprietatea UAT Județul Hunedoara ”toate activele energetice existente ca un întreg (terenuri, mijloace fixe, investiții în curs, stocuri de material și piese de schimb, licențe etc.)”, libeere de sarcini și fără datorii. Având în vadere că CEH se află în insolvență, administrarea activității companiei este realizată de administratorul special în insolvență care își desfășoară activitatea sub controlul administratorului judiciar, desemnat de judecătorul sindic și confirmat de creditorii societății. Deciziile majore în procedura insolvenței se adoptă numai cu aprobarea adunării creditorilor societății.

Se pare că în afară de GSP Power mai există încă patru companii care doresc achiziționarea termocentralei Mintia. Conform administratorului special al CEH, Cristian Roșu, sunt cinci firme, dintre care trei sunt străine pe listă. „Sunt cinci solicitări transmise din partea unor firme interesate să participe la licitaţie. Două sunt firme româneşti, iar trei sunt din străinătate. Administratorul judiciar al CEH lucrează la elaborarea anunţului de licitaţie, care va fi publicat într-un timp scurt”, a precizat administratorul special al CEH, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, cel mai probabil, anunţul de licitaţie va fi publicat după finalizarea procesului de disponibilizări colective din cadrul termocentralei.

The post Se vinde termoncentrala de la Mintia appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Zelenski a cerut „sancțiuni maxime” împotriva Rusiei

9 ore 24 min fa

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a îndemnat luni, în cadrul discursului ținut prin videoconferință în fața participanților la Forumul Economic Mondial, la sancțiuni maxime împotriva Rusiei.

În fața participanților la Forumul Economic Mondial, Volodimir Zelenski a solicitat impunerea de „sancțiuni maxime” împotriva Rusiei, potrivit BBC.

Numai asta va împiedica Rusia, și orice altă țară, să lanseze un război neprovocat împotriva vecinului său, spune el.

Președintele ucrainean a mai spus că în prezent nu există astfel de sancțiuni.

El a prezentat măsurile care, în opinia sa, ar trebui să fie aplicate. Printre acestea se numără un embargo total asupra petrolului rusesc, interzicerea accesului tuturor băncilor rusești la sistemele globale și interzicerea comerțului cu Rusia.

Zelenski a mai spus că lumea nu poate fi condusă prin „forță brută”.

The post Zelenski a cerut „sancțiuni maxime” împotriva Rusiei appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Sfîrșitul finlandizării și NATO între extindere și transformare

10 ore 21 sec fa

Din senin, din iarbă verde, Suedia și Finlanda au solicitat să devină membri ai NATO. Lung prilej de vorbe și de ipoteze. Ce interese le mână pe cele două? Ce interese au SUA și UK pentru a împinge la o asemenea extindere a NATO în flancul cel mai puțin amenințat și cel mai greu de apărat? Ce interese are Germania să vadă Marea Baltică devenind „lac american”? Ce deranjează Turcia care se opune primirii Finlandei și SUA dând astfel o altă lovitură coerenței și coeziunii NATO? Care sunt interesele României, în acest context complex și complicat?

MIC RECURS LA ISTORIE

La finele deceniului 1990, în cadrul unei conferințe organizate în Ungaria cu referire la viitorul NATO, spuneam că „NATO va fi ori global ori nu va mai fi deloc”. Pe atunci, însă, URSS abia dispăruse iar succesorii săi nu mai erau priviți ca inamici ai statelor euro-atlantice, ci, într-o lume dezideologizată, aveau vocația de a deveni aliați în cadrul unui pact defensiv global menit a apăra pacea în fața atacurilor unor inamici neconvenționali (terorismul și statele controlate de acesta, crima organizată suprastatală, corupția transnaţională, traficul ilicit), precum și a agresiunii entităților cvasi statale („statele eșuate”). O NATO globală, pentru a-și păstra caracterul de alianță politico-militară (cu accent pe politic) defensivă, trebuia să includă în sistemul său ca parteneri strategici, într-o formă sau alta, nu doar Rusia și Ucraina, cu care în 1997 se încheiaseră importante acorduri de cooperare, ci și China, India, Japonia sau Australia.

Dacă ar fi rămas o simplă organizație nord-atlantică, NATO ar fi devenit inutilă sau chiar, asemenea oricărei puteri militare lipsită de un inamic evident și primejdios, ar fi ajuns un pericol la adresa păcii întrucât ar fi fost tentată să își inventeze rivali și să provoace războaie de natură a-i justifica existența. Dacă globalizarea NATO ar fi vizat numai ambițiile iar nu și structura, numai țintele iar nu și participarea, lumea s-ar fi fracturat din nou în blocuri militare adverse cu o geopolitică agresivă, în timp ce alianța nord-atlantică s-ar fi transformat din defensivă în ofensivă.

Rămâne să apreciem dacă nu cumva lucrurile tocmai pe aceste coordonate negative au evoluat și continuă să evolueze. În ciuda mai multelor încercări privind reformarea sa, făcute inclusiv prin implicarea unor grupuri de experți și lideri politici „în retragere” (așa zisele „grupuri de înțelepți”), toate proiectele propuse nu au putut contura altceva decât o NATO asemenea unei „salate de state” plasată în jurul „fripturii nucleare americane”.

La începutul deceniului 2010, am fost membru al Convenției pentru viitorul Europei, chemată să redacteze un „tratat constituțional” european, precum și raportor al Consiliului Europei (ulterior raportor din umbră al Parlamentului European) pentru soluționarea conflictelor înghețate din Caucazul de Sud (Abhazia, Abjaria, Osetia de Sud și Nagorno-Karabah).

Ca membru al Convenției am susținut includerea în tratat a unei clauze de solidaritate similară articolului 5 din Tratatul de la Washington. Orice agresiune, fie ea având cauză umană sau naturală, împotriva unui singur stat membru al UE trebuia să genereze în mod obligatoriu reacția comună a tuturor celorlalți membri. Cea mai puternică opoziție față de această propunere a venit din partea reprezentanților Finlandei și Suediei care au invocat statutul lor de neutralitate pentru a ne convinge că formula solidarizării în cazul apariției unor inamici externi era de neacceptat pentru ele. Eu unul am contra-argumentat arătând că intrarea statelor respective în UE, care funcționa pe baze federale, era prin ea însăși renunțarea la neutralitate, cel puțin în expresia absolută a acesteia. Nu a fost, însă, chip să îi înduplecăm pe finlandezi și pe suedezi, ei sfârșind prin a ne obliga să admitem că neutralitatea ținea de însăși identitatea lor națională la care, în nici un caz, nu puteau renunța. De aceea, s-a adoptat doar o clauză slabă care viza ajutorul reciproc în cazul calamităților naturale.

În ceea ce privește Caucazul de Sud (așa cum ulterior aveam să o recomandăm și în cazul Ucrainei), avea să fie adoptată (chiar dacă uneori cu jumătate de gură) propunerea mea ca pentru a se găsi o rezolvare crizelor din regiune, în condițiile în care acolo se ciocneau interesele Rusiei, SUA, Turciei și UE, ar fi fost de reflectat la preluarea modelului „finlandizării” (ca și la constituirea unei Comunități a statelor transcaucaziene, după modelul UE). „Finlandizarea”, adică rămânerea statelor din regiune în afara oricărei alianțe (în special militare) cu oricare dintre marile puteri având interese acolo, era văzută ca unica soluție pentru securitatea și stabilitatea lor, pentru libertatea, prosperitatea și demnitatea cetățenilor lor. Astfel, experiența neutralității finlandeze, acceptată la finele celui de al doilea Război Mondial, război pierdut de Finlanda ca aliată a Germaniei naziste (asemenea României), în schimbul garantării integrității și independenței acesteia (inclusiv în ceea ce privește alegerea regimului politic intern), a fost luată ca un reper general și o sursă indiscutabilă de inspirație pentru cei aflați în vecinătatea imediată sau apropiată a unor mari puteri rivale, la răscruce de vânturi geopolitice și bătaie de ambiții imperiale.

CÂT DE ÎNFRICOȘĂTOARE ESTE AMENINȚAREA RUSĂ PENTRU FINLANDA ȘI SUEDIA?

Iată, însă, că acum tocmai Finlanda este aceea care renunță la… „finlandizare”; urmată de Suedia care de câteva secole nu a mai cunoscut războiul și care se leapădă de neutralitatea intrată tot de secole în gena sa culturală, cu serioase profituri economice și politice. De ce? Oficial, de frica Rusiei care i-ar fi îngrozit pe finlandezi și suedezi invadând Ucraina. Ca și când situația geostrategică a Ucrainei ar fi aceeași cu cea a Suediei și Finlandei. Oare chiar așa să fie?

Aranjamentul fino-sovietic de la sfârșitul precedentului război mondial, având ca obiect neutralitatea Finlandei, i-a asigurat acesteia independența, suveranitatea, stabilitatea și integritatea teritorială în plin Război rece. Datorită acestei neutralități Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa s-a semnat la Helsinki, în 1975, aducând orașului și țării un imens prestigiu internațional și oferind liderilor politici finlandezi posibilitatea de a avea contacte cu toate mai marile și mai micile puteri ale lumii; adică posibilitatea de a influența mersul istoriei cu mult peste greutatea sa politică, economică, militară sau demografică. Din împrejurarea că Finlanda a putut fi acceptată ca loc al unor întâlniri la vârf pe teme sensibile între reprezentanții puterilor globale, țara nu a avut decât de profitat. În fine, neutralitatea nu i-a blocat, ci chiar i-a facilitat accesul în UE, cu efecte pozitive în ceea ce privește calitatea vieții finlandezilor.

În ceea ce privește Suedia, dacă Finlanda are o lungă frontieră comună cu Rusia, ea nici măcar nu se învecinează cu aceasta. Doi vecini importanți îi sunt Norvegia și Danemarca, ambii fiind membri ai NATO? Intrând în NATO, Suedia acceptă posibilitatea de a intra în război cu Rusia dacă aceasta ar ataca, să zicem, România, față de care, până acum, politicienii suedezi, ca și cei finlandezi, nu au arătat o mare simpatie. (În UE Bucureștiul a avut destule frecușuri și momente penibile în relația cu reprezentanții celor două țări nordice. Suedia a șantajat la propriu România cu opoziția față de intrarea în UE, dacă nu le va acorda investitorilor suedezi ale căror active fuseseră naționalizate de regimul comunist, peste despăgubirile primite anterior, sume cu totul nerezonabile, iar Finlanda s-a opus constant intrării României în spațiul Schengen și renunțării la MCV, sub cuvânt că românii ar fi corupții Europei.) După două sute de ani de pace, ce atrage, oare, Suedia spre orizontul războiului?! De ce ar intra ea în război pentru disprețuita Românie? Amenințarea rusă?!

Când a amenințat Rusia Suedia în istoria contemporană? Nici Germania nazistă nu a amenințat-o. Și de ce ar amenința-o? Pentru că a criticat războiul din Ucraina? Diferențele de natură geopolitică, geoeconomică și geoculturală dintre Ucraina și Suedia sunt atât de mari încât un tratament similar al celor două din partea Rusiei este exclus cu cea mai mare probabilitate.

Să fie, oare, Rusia mai periculoasă decât URSS? Dacă este așa înseamnă că au dreptate cei care susțin că ursul rănit și flămând este mai periculos decât cel sănătos și sătul. Deci, hai să nu îl mai și întărâtăm degeaba!

SE ÎNTĂREȘTE NATO PRIN PRIMIREA SUEDIEI ȘI FINLANDEI SAU SE TRANSFORMĂ?

Toate semnele indică, însă, că Finlanda și Suedia au decis să facă pasul de la neutralitate la aliniere și de la statutul de porumbel al păcii la cel de uliu al războiului sub presiunile foarte puternice ale SUA și UK. Este vorba despre cele două puteri atlantice care au mare nevoie de un război la scară mondială pentru a-și păstra coeziunea națională amenințată de grave crize interne, contra cărora nu au remedii evidente la îndemână.

În măsura în care aceste informații sunt exacte am avea de a face nu cu extinderea NATO, ci cu expansiunea NATO; nu ar fi vorba de un act de adeziune, ci de unul de ocupație. Se pare că nu Finlanda și Suedia doresc atât să intre în NATO, pe cât dorește NATO (mai exact SUA și UK, Joe Biden și Boris Johnson) să intre în Finlanda și Suedia.

Este adevărat că, integrând Finlanda și Suedia, NATO va fi diferit de ceea ce a fost de la constituirea sa și până de curând. Diferit nu înseamnă, însă, și mai puternic. Creșterea unei alianțe militare în termeni de teritoriu și populație nu duce neapărat și la o creștere de putere.

Nu sunt expert militar, dar, din câte știu, în defensivă frontul trebuie restrâns, iar nu extins. Un front mai lung este mai greu de apărat. Or, prin Finlanda, frontul pe care NATO ar putea fi atacat și pe care va fi ținut, la nevoie, să îl apere se lungește enorm. Asta va implica un mare efort pentru deplasarea de resurse militare în flancul nordic al NATO, cu atât mai mult cu cât și așa statele baltice sunt extrem de vulnerabile (practic de neapărat); și cum resursele nu sunt nelimitate, faptul va impune slăbirea mobilizării în flancul sudic, acolo unde, deja, cel mai important aliat de până acum, Turcia, dă serioase semne de dizidență (numită „autonomie strategică”).

O fi asta în interesul României?! Probabil că guvernul român actual așa crede, întrucât nu s-a auzit nici un scâncet de dezaprobare a extinderii alianței în nord, când războiul amenință să se extindă în sud.

Dacă un front mai larg este mai greu de apărat, pe un front mai larg este mai ușor de atacat. Cu precădere atunci când atacul se dă în special prin aer, speculând orice vulnerabilitate a adversarului de la sol. În context merită remarcat că tehnologia de avertizare timpurie de care dispune Rusia este mai puțin performantă decât cea a SUA și a aliaților săi. De aceea rușii și vor ca bazele de plecare ale unor posibile atacuri din partea membrilor NATO să fie amplasate mai departe de frontierele lor.

Prin urmare, luând la bord Finlanda NATO își sporește capacitatea ofensivă mai mult decât cea defensivă. Se vizează, oare, în atari condiții, transformarea sa într-o alianță ofensivă; respectiv una pentru care obiectivul specific este atacul iar nu apărarea? Deocamdată nu știm, dar dacă se spune că scopul scuză mijloacele, se poate spune și că mijloacele pot determina scopul. O alianță declarat defensivă care are mijloace pentru a duce o politică ofensivă poate deveni oricând de-a dreptul ofensivă. Ca țară de prima linie a NATO, este, oare, România interesată într-o asemenea transformare?!

Apoi mai este problema unanimității ca regulă de luare a deciziilor în NATO. Cu mai mulți membri unanimitatea va fi mai greu de realizat și, deci, deciziile mai greu de luat. Or, pentru o alianță militară luarea deciziilor în timp real este esențială. Este România interesată într-o alianță care decide încet și ezitant? Poate compensa aportul în putere militară al Suediei și Finlandei, care nu au mai purtat războaie de când nu își mai aduc aminte și nici nu au fost confruntate cu amenințări de natură a le îndemna la sporirea eforturilor de înarmare, încetinirea procesului decizional? Aliații trebuie să se gândească la astfel de aspecte înainte de a hotărî.

SUEDIA ȘI FINLANDA, DOI POSIBILI CAI TROIENI ÎN NATO?

În acest context nu poate fi ignorată împrejurarea că Finlanda și Suedia au dezvoltat deja o cultură a păcii și neutralității care le influențează inevitabil sensibilitatea geostrategică și discernământul politic. Dincolo de ce spune propaganda de război sau de sentimentele de revoltă față de războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei, există mulți finlandezi și suedezi care, mai ales după ce criza ucraineană se va sfârși, vor zice că o pace strâmbă este mai bună decât un război drept. Dacă unii dintre aceștia ar ajunge să formeze guvernele statelor respective, noii aliați ar bloca prin vetoul lor politicile de întărire a capacității militare a alianței.

Cine garantează că state capabile de asemenea piruete geopolitice, cum este cea a trecerii de la neutralitate la alinierea în cadrul NATO, nu vor face la loc comanda în momentul poate cel mai nepotrivit pentru restul aliaților? Tradiția istorică ține de identitatea unei națiuni și ea bate orice raționament conjunctural. De la ea se poate devia temporar sub lucrarea unei emoții sau a unei presiuni politice externe. La cea mai mică slăbire a emoției sau presiunii, se revine, însă, rapid la comportamentul inițial.

În această observație s-ar putea găsi și calmul aparent cu care Rusia tratează știrea. S-ar putea ca la Kremlin aducerea Suediei și Finlandei în NATO să echivaleze cu intrarea a doi cai troieni euro-asiatici în cetatea euro-atlantică. Din afară, Suedia și Finlanda nu pot stopa belicismul NATO; dinăuntru însă… Cine nu crede că așa ceva este posibil ar face bine să privească spre Ungaria.

Unele măsuri de retorsiune cu caracter economic pe care ar fi posibil ca Rusia să le ia drept răspuns la declanșarea procesului de intrare a celor două în NATO, ar fi de natură, pe de o parte, să acopere identitatea lor de „dar grecesc”, iar pe de altă parte, să îi facă pe atlanticiștii sinceri a se gândi de două ori atunci când li se va cere să susțină politici rusofobe. Până nu știi prețul orice marfă pare bună.

Că nimeni nu se teme, pe drept sau pe nedrept, de un atac armat al Rusiei împotriva Finlandei și Suediei pe perioada candidaturii lor pentru intrarea în NATO este dovedit și de împrejurarea că state membre ale alianței nord atlantice, de la „super-puterea militară” Islanda și până la ruso-duplicitara Franță, avertizează ritos că în eventualitatea unei asemenea agresiuni ruse vor intra cu toate forțele, direct și nemijlocit, în război de partea celor agresați. Cel mai bine este să îți arăți mușchii atunci când ești sigur că nu va fi necesar să îi folosești. La sfârșit poți pretinde că avertismentul tău a fost cel datorită căruia s-a ocolit catastrofa și nimeni nu va avea dovezi ca să te contrazică. Ce politicianism mizerabil!

Cei care pot crede în asemenea fanfaronade nu înțeleg că, după ce a obținut ismul Careliei, în piricul „război de iarnă” din 1939-1940, pentru Rusia, Finlanda nu mai prezintă nici un interes geostrategic semnificativ; în nici un caz un interes comparabil cu cel prezentat de Ucraina. Din punct de vedere psiho-politic lucrurile stau la fel. De aceea, un atac rus declanșat împotriva Finlandei (că de Suedia nici nu mai merită vorbit), mai ales atât timp cât Rusia este prinsă în dificilul război ucrainean, s-ar produce numai dacă la Kremlin s-ar declanșa un proces de demență colectivă. Deocamdată, însă, se pare că demența (senilă) afectează alte capitale.

LA CE OBLIGĂ INTERPRETAREA CU BUNĂ CREDINȚĂ A REGULII UNANIMITĂȚII ÎN CADRUL NATO?

România încă nu a anunțat că va considera o eventuală agresiune a Rusiei împotriva Suediei și Finlandei ca una comisă împotriva sa. Nu este exclus să vină și asta și să mai luăm bani din buzunarul contribuabilului pentru pregătirea intrării într-un război prin care să îi apărăm pe suedezi și finlandezi. Până atunci este cazul să ne întrebăm cum se poate simți un membru NATO, alianță defensivă în care deciziile se iau în unanimitate, văzând că diferiți alți membri înțeleg să ofere unilateral, unor state din afara alianței, garanții asemenea celor oferite de mecanismele de solidaritate ale acesteia?

Din punct de vedere strict juridic lucrul este posibil întrucât, intrând în NATO, aliații nu s-au angajat să nu mai acorde sprijin militar terților. Este limpede, însă, că acordarea unui asemenea sprijin reduce capacitatea celor care o fac de a contribui la întărirea alianței, respectiv la apărarea aliaților.

Mulți membri NATO nu și-au îndeplinit ori și-au îndeplinit cu greu obligația de a asigura 2% din PIB pentru consolidarea mijloacelor de apărare colectivă ale alianței. (Nu este și cazul României.) Din ce bani oferă ei, atunci, sprijin militar Suediei și Finlandei, aflate, deocamdată, în afară? Dacă un aliat intră în război solidarizându-se cu un terț, ce va face când un membru al alianței este atacat? Sau, mai exact, cu ce va mai asigura solidarizarea cu cel din urmă?

Oare buna credință în executarea tratatelor nu cere ca și astfel de decizii să se ia prin acordul unanim al membrilor alianței ori, cel puțin, după consultarea tuturor? Dacă dispunem de mai mulți bani pentru înarmare, mai bine să consolidăm alianța decât să îi cheltuim pentru alții. Concluzia că apărându-i pe alții ne apărăm mai bine pe noi trebuie adoptată tot cu unanimitate, iar nu unilateral, după interesele egoiste și oportunismul fiecăruia.

EFECTELE STRATEGICE ALE INTRĂRII SUEDIEI ȘI FINLANDEI ÎN NATO

Ceea ce se produce prin intrarea Suediei și Finlandei în NATO este clar.

Pe de o parte, de la Capul Nord și până la Bosfor, de la Göteborg, în Suedia, pe malul Mării Nordului, până la Trapezunt, în Turcia, pe malul Mării Negre, din Laponia lui Moș Crăciun și până la Mira Moșului Nicolae, o nouă „cortină de fier” se va lăsa pentru a împărți din nou lumea creștină, separând Occidentul (euro-atlantic) de Orientul (euro-asiatic). Principalul rol al acestei cortine va fi acela de a împinge Rusia spre Asia și de a o determina la o opțiune pro-asiatică de natură a-i schimba radical și, posibil, definitiv, identitatea culturală (de la cea europeană la cea euro-asiatică), precum și, pe cale de consecință, agenda geo-politică.

În secolul al XIX-lea, cu ocazia Războiului Crimeii și a Congresului de la Paris, care i-a urmat, Occidentul european a dorit să lase Rusia la porțile Europei. Cu circa două secole mai târziu, Occidentul transatlantic dorește să ducă Rusia în Asia. În 1856, sudul Basarabiei împreună cu gurile Dunării au fost returnate Principatelor danubiene și s-a deschis calea unificării acestora într-o Românie menită a fi suficient de puternică pentru a se opune imperialismului rus. Astăzi, România nu mai capătă nimic, rolul de lacăt la ușa Europei și de tampon între fronturile adverse revenindu-i Ucrainei Mari. (Cât de mare va rămâne este de văzut.)

Nu cred că asta convine României, ca țară aflată la marginea „deșertului rușilor”. Cu siguranță, formarea unui bloc „asiatic” compus din Rusia, China, India, Iran și eventual alții, ar impune ordinii mondiale standarde neconforme cu obiceiurile și aspirațiile Europei sau cu cele ale „verilor” săi din SUA. Astfel, până la urmă, nu se știe pe cine de cine „izolează” noua „cortină de fier”.

Pe de altă parte, Suedia și Finlanda sunt menite să completeze pe segmentul nordic „cordonul sanitar” care să facă imposibilă contaminarea Germaniei de ruso-filie, respectiv realizarea unui alt Pact Ribbentrop-Molotov. Prin urmare, proiectul este îndreptat și împotriva ambițiilor germane, odată cu transformarea Mării Baltice într-un „lac nord-atlantic” (mai exact într-un „lac american”, căci NATO înseamnă SUA) ajungându-se la o adevărată încercuire a Germaniei care nu va mai permite Europei germane să dobândească drepturi monopoliste în domeniul energiei din partea Rusiei și să se emancipeze de sub tutela politico-militară americană.

Parțial asta ar satisface unele interese românești. Problema rămâne aceea a raportului dintre cost și beneficii. Or, dereglarea echilibrelor de putere în Europa centrală și de est, ca și o concentrare prea mare de putere în Eurasia ar putea fi un cost prea mare.

OPOZIȚIA TURCIEI, RAȚIUNILE ȘI EFECTELE EI

Iată rațiunile strategice care fac ca Turcia să se opună candidaturii fino-suedeze la calitatea de membru NATO. Prin vetoul ei Ankara face și un serviciu Rusiei și Germaniei.

De la cea dintâi așteaptă o contrapartidă în Asia Centrală și Caucazul de Sud, populate de națiuni turcice și turcofone. Acolo se va putea înfiripa noul Imperiu Otoman și în acest sens Moscova poate oferi Ankarei mult mai mult decât îi poate oferi Washingtonul; iar dacă relația ruso-turcă este bună, refuzul american de a furniza tehnologie militară avansată guvernului turc va avea o relevanță minoră. (Oricum, până la urmă SUA va fi silită să renunțe la embargou pentru a nu distruge complet relația sa strategică cu Ankara. Excluderea Turciei din NATO, de care încep să vorbească unii, altminteri fără o bază juridică și faptică solidă, ar fi o nebunie din perspectiva intereselor americane.)

De la cea de a doua, respectiv de la Germania, Turcia va cere compensații în UE și în special mână liberă în Marea Mediterană, „patria albastră” a turcilor. Oricum, relația turco-germană este solidă și datează de mult. Păstrarea și consolidarea ei va facilita evoluția autonomiei strategice la care aspiră Turcia în afara, dar și înăuntrul NATO.

Nimeni și nimic nu îi poate obliga pe turci să renunțe la opoziția față de o extindere a NATO spre nord. Un nord mai mult decât liberal, libertin, în opoziție principială cu conservatorismul neo-otoman, unde și-au găsit adăpost și de unde este practic imposibil să fie alungați adversari de tot felul, reali sau imaginari, ai regimului politic turc și ai statului turc. Dacă ar face-o, ar fi mai mult decât o crimă; ar fi o greșeală.

Curând, România ar putea fi pusă să aleagă între a susține strategia americană referitoare la extinderea NATO și strategia turcă opusă acesteia. Atât SUA cât și Turcia îi sunt aliați și parteneri strategici. Evident, parteneriatul cu SUA este mai important decât cel cu Turcia. Și totuși, sunt momente în care, tocmai pentru a-l întări pe cel dintâi, este cazul să arăți că îți este mai aproape cămașa turcă decât haina americană. Iar partenerii americani vor înțelege, până la urmă, că în politică, la fel ca în fizică, te poți sprijini numai pe ceea ce ți se opune.

The post Sfîrșitul finlandizării și NATO între extindere și transformare appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Cinci motive pentru care angajații români nu vor să se întoarcă la birou

10 ore 13 min fa

Traficul, cheltuielile, parcarea, sau modul în care se împacă viața personală cu cea profesională se numără printre motivele pentru care patru angajați din zece nu vor să se întoarcă la birou, arată un studiu CBRE.

Peste 70% dintre angajatorii din regiunea EMEA se îndreaptă către sistemul de lucru hibrid, potrivit studiului Office Occupier Survey realizat anual de CBRE. Datele arată tendința de reîntoarcere la birouri a angajaților. Și în România, angajații par dornici să se întoarcă în sediile companiilor. Aproximativ 60% dintre respondenții unui sondaj online realizat de CBRE România în ultima jumătate a lunii aprilie au precizat că își doresc mai degrabă să lucreze la birou decât de acasă. La polul opus, 40% dintre români preferă să lucreze în continuare de acasă sau în sistem hibrid.

Cele 5 motive pentru care angajații nu vor să se întoarcă la birou sunt: Timpul pierdut în trafic – 35% dintre respondenții la sondajul CBRE consideră că pierd prea mult timp în traficul rutier către birou și înapoi; Cheltuieli suplimentare pentru transport, mâncare și îmbrăcăminte adecvată – 21% dintre participanții la sondaj nu sunt dispuși să investească în transport, mâncare și îmbrăcăminte adecvată pentru birou; Nu reușesc să îmbine eficient viața personală și cea profesională – 16% dintre angajați preferă să lucreze de acasă pentru a petrece mai mult timp alături de cei dragi; Găsirea unui loc de parcare – 11% dintre respondenți au precizat că dificultatea de a găsi un loc de parcare duce la reticența de a merge la birou; Modul neplăcut în care arată spațiul de lucru – peste 7% dintre salariați aleg să lucreze de acasă din cauza designului mediului de lucru.

Pe lângă argumentele precizate mai sus, respondenții menționează printre motive și lipsa opțiunilor de luat masa în apropierea biroului (peste 6%), cât și relocarea departe de acesta sau chiar în afara orașului în perioada pandemie (3%).

„Efervescența din piață privind noile moduri de lucru a generat un interes puternic din partea companiilor pentru soluții care implică procese de change management, lucru pe care îl observăm de altfel printr-o creștere semnificativă a proiectelor pe care suntem solicitați să le conducem folosind principii de management al schimbării. Vorbim de proiecte care variază de la 100 la 3500 de angajați implicați în proces, spre exemplu. Managementul schimbării facilitează modificarea și adaptarea spațiului de lucru pentru a fi îndeplinite nevoile firmelor și dorințele angajaților, mai ales când procesele sunt realizate în mod inteligent, de experți în implementarea acestora. Deși unele companii nu vor face nicio schimbare, ceea ce automat va genera frustrări printre angajați, tot mai multe companii au înteles că trăim o nouă paradigmă, cea a sistemului de muncă hibrid, și că aceasta cere în mod natural reamenajarea spațiilor de lucru”, declară Tudor Ionescu, Head of CBRE’s Romania Advisory & Transaction Services | Office.

Rezultatul sondajului desfășurat de CBRE arată că angajații care își doresc revenirea la birou pun în prim plan conectarea cu compania.

În plus, aceștia își doresc să fie la curent cu informații care îi ajută în carieră sau la îndeplinirea task-urilor (36%). Discuțiile cu colegii au reprezentant și ele unul dintre argumentele puternice pentru care angajații își doresc să revină la birou, însumând 33,4% din totalul răspunsurilor. Și lipsa spațiului de acasă a fost în favoarea lucrului de la birou cu 13,3%, la fel ca și lipsa mobilierului adecvat pentru care au optat 12%. În plus, 5% dintre angajați s-au gândit și la reducerea costurilor cu utilitățile, atunci când au votat să revină la birou.

Cei care își doresc reîntoarcerea la birou au însă o serie de așteptări când vine vorba de amenajarea spațiului de lucru la sediul companiei. Spațiile exterioare amenajate astfel încât angajații să poată lucra de afară contează pentru mai mult de 25% din angajați. De asemenea, foarte importante sunt și birourile fixe care lasă angajaților posibilitatea de a le amenaja după bunul plac (20%). Un sediu care are mai multe terase contează pentru 16% dintre angajați, iar 15,3% dintre respondenți consideră importante spațiile pentru fiecare departament. Peste 7% dintre angajați își doresc și un sistem de rezervare a biroului/a spațiului de lucru.

De asemenea, conform datelor CBRE, există câteva caracteristici în amenajarea unui spațiu de lucru care îi fac pe angajați să se simtă bine și să fie mai productivi. Printre acestea sunt atmosfera generală creată de aspectul biroului (40%), mobilierul ergonomic (22%), modul în care este integrată tehnologia necesară conferințelor video (peste 16%), zonele de lounge (12%) și hot desking – posibilitatea de a lucra de la orice birou din spațiul de lucru (11%).

Privind din punctul de vedere al angajatorilor, rezultatele studiului Office Occupier Survey realizat anual de CBRE în regiunea EMEA, dezvăluie intențiile companiilor privind locul de desfășurare a activității. Conform acestor rezultate doar 6% dintre companii impun munca exclusiv de la birou, în timp ce 70% permit întoarcerea voluntară. În același timp, 72% dintre angajatori spun că se îndreaptă către sistemul de lucru hibrid.

Astfel, în ceea ce privește sistemul de lucru hibrid, cei mai mulți angajatori (43%) le solicită angajaților să lucreze de la birou un anumit număr de zile pe săptămână, stabilit de comun acord între companie/echipă și angajați. Totodată, 33% le cer angajaților să lucreze de la birou un anumit număr de zile stabilit doar de companie sau echipă. Datele arată că 17% nu le cer și nu au în plan să impună cât de des să lucreze de la sediul companiei. În același timp, 7% dintre angajatori permit angajaților să decidă câte zile pe săptămână să lucreze de la birou.

Aproape 90% dintre companiile chestionate au indicat că vor face modificări în strategia lor de real-estate ca urmare a pandemiei. Legat de acest lucru, sondajul a demonstrat, de asemenea, importanța tot mai mare a strategiei de design a spațiilor de lucru, în comparație cu aceeași perioadă de acum un an. Companiile caută din ce în ce mai mult să crească zonele colaborative – de la 36% anul trecut la 63% și revizuiesc standardele de proiectare (de la 22% anul trecut la 50%). Îmbunătățirea sau creșterea facilităților la locul de muncă (de la 9% anul trecut la 36%) și modificarea compartimentării pentru a oferi mai mult spațiu deschis au crescut, de asemenea, în popularitate. Sondajul a scos în evidență și o dorința de a pune un accent sporit pe sănătate și wellness, 41% dintre companii menționând acest lucru ca fiind important.

De asemenea, un număr tot mai mare de companii se așteaptă ca portofoliile lor de birouri să se extindă. În urmă cu un an, o treime dintre companii se așteptau să se extindă fizic în următorii trei ani. Procentul a crescut acum la peste 40 % în ansamblu, cifra ajungând la 60 % în sectorul tehnologic.

Nu în ultimul rând, companiile își doresc să colaboreze cu lideri din business pentru o comunicare targetată și strategii, cu parteneri din IT pentru experiențe hibride prin video conferințe mai bune, să adopte reguli privind vaccinarea, testarea și purtarea măștilor sau să organizeze evenimente sau alte activități pentru a încuraja revenirea la birou.

The post Cinci motive pentru care angajații români nu vor să se întoarcă la birou appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

O nuntă ca în povești, în județul Mehedinți! Mirii de 11 și 12 ani, duși cu TIR-ul la biserică din Strehaia (video)

10 ore 15 min fa
Un mire de 11 ani și o mireasă de 12 ani, alături de mai mulți nuntași, au fost duși cu tirul la biserică din Strehaia. Părinții copiilor au organizat o nuntă fastuoasă și au pus […]

B1 TV

The post O nuntă ca în povești, în județul Mehedinți! Mirii de 11 și 12 ani, duși cu TIR-ul la biserică din Strehaia (video) appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

În Rusia, o elevă a strigat în timpul unei festivități de absolvire „Libertatea pentru Ucraina! Putin este diavolul!”

10 ore 15 min fa
În timpul unei unei festivități de absolvire, o elevă a strigat „Putin este diavolul!”. Adolescenta este în clasa a XI-a și învață la un liceu din orașul Izberbaș, Dagestan, unde se înregistrează cel mai mare […]

B1 TV

The post În Rusia, o elevă a strigat în timpul unei festivități de absolvire „Libertatea pentru Ucraina! Putin este diavolul!” appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Un secol și jumătate de la nașterea lui Nicolae Iorga

10 ore 27 min fa

Am vizitat expoziția de la Muzeul Național de Istorie a României de oarece vreme și am tot amînat să scriu. Mărturisesc că o anume teamă m-a ținut în loc. Față de Nicolae Iorga nu te poți simți decît mic și neînsemnat. Orice încercare de a spune ceva despre el te împinge în umilință.

Nicolae Iorga este un munte cultural al României, ”un purtător de cuvînt al culturii române”. Pe măsură ce te apropii de el, te faci mai mic și mai neînsemnat.

O istorioară personală ar putea să mă ajute să spun ceva despre el. Păstrez cu sfințenie o carte a lui Nicolae Iorga, semnată ”N Iorga” și intitulată ”O viață de om. Așa cum a fost”, apărută în anii comunismului la Editura Minerva în anul 1972, ediție îngrijită de Valeriu și Sanda Râpeanu. Ea mi-a fost dăruită de ilustrul folclorist Ovidiu Bârlea. O cumpărase din librărie să o recitească. Ovidiu Bârlea avea și el o memorie elefantină. În ciuda faptului că o recitea la o mare distanță în timp, Ovidiu Bârlea și-a dat seama că ediția de la Editura Minerva are niște lipsuri. S-a dus la Biblioteca Academiei Române și a comparat, filă cu filă, ediția din 1972 cu paginile volumelor din prima ediție tipărită în timpul vieții savantului. A descoperit o sumedenie de pasaje lipsă, mai toate privitoare la România Mare, la Uniunea Sovietică și la ruși. Le-a copiat cu grijă pe bucăți de hîrtie și le-a așezat la locul lipsă din respectiva ediție, cea care în 1972 avea 852 de pagini. Respectul pentru Nicolae Iorga și dorința de adevăr precum și respectul față de opera acestuia l-au împins la un asemenea supliciu. Mai tîrziu, peste ani, Ovidiu Bârlea a avut ocazia să cumpere dintr-un anticariat prima ediție a cărții lui Nicolae Iorga și mi-a făcut mie cadou cartea ciumpăvită de cenzură.

-Te rog să o păstrezi pentru că ea spune ceva despre cum merg lucrurile în cultura noastră!

Expoziția de la Muzeul Național de Istorie a României este, din cîte știu, cea mai cuprinzătoare expoziție dedicată marelui istoric organizată vreodată și cea mai importantă de după moartea sa din 1940. Ea a fost organizată de MNIR și de profesorul universitar Andrei Pippidi, descendent al marelui istoric. Andrei Pippidi împreună cu Ernest Oberlander-Târnoveanu au fost și editorii catalogului expoziției, un document în sine extrem de prețios.

Ce poate spune o expoziție despre un savant care a scris o bibliotecă? Este pentru prima dată cînd avem parte de o prezentare substanțială a colecției de familie Iorga-Pippidi cu unele piese total necunoscute pînă de curînd. La Muzeul Național de Istorie a României, cu îngrijirea acad. Andrei Pippidi, sunt expuse obiecte personale și piese extrem de importante. De la ”buletinul de nascere” a lui Nicu Iorga eliberat la Botoșani, la adeverința ”scolarului” Iorga Niculai, eliberată de ”direcțiunea Liceului Laurian” din Botoșani împreună cu foaia matricolă, precum și ”Diploma de licențiat în Științele istorico-literare” de la Universitatea din Iași.

Expoziția ”Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere” merită văzută pentru că reunește întîia dată documente de mare însemnătate pentru viața și opera marelui istoric. Familia Iorga-Pippidi a pus la dispoziție printr-o donație importantă o sumă de documente personale și de piese aparținînd lui Nicolae Iorga. Familia Iorga-Pippidi a și donat MNIR un număr important de documente și obiecte personale, aflate pentru prima oară la dispoziția publicului. Pot fi văzute pașapoartele diplomatice, geanta, stilouri, corespondență și scrisori de la Regele Carol al II-lea și de la Regina Maria, de la Elena Văcărescu și Nicolae Titulescu, de la Octavian Goga și Nicolae Tonitza, corespondența diplomatică, invitații și afișe, inclusiv lupa și ochelarii savantului. Dar cele mai spectaculoase piese din expoziția dedicată lui Nicolae Iorga sunt diplomele, ordinele și medaliile obținute de-a lungul vieții de la Regii României, de la state, guverne, academii și universități. Unele au fost necunoscute, iar altele, restaurate cu mare artă. Expoziția mai prezintă și o piesă unică pentru cultura română. Cine poate ști cîte decenii vor trece pînă cînd am putea expune o a doua asemenea piesă. Este vorba de roba de doctor Honoris Causa a universității din Oxford, îmbrăcată de Nicolae Iorga.

Aș îndrăzni să spun că nici o personalitate din România n-a fost onorată cu atîtea ordine și medalii. Mă tem că nici instituții românești, inclusiv Academia Română, nu pot așeza la un loc atîtea distincții strălucite cîte au onorat personalitatea lui Nicolae Iorga și pe care familia le-a păstrat cu sfințenie și le-a expus la această expoziție aniversară.

De ce n-a făcut ”valuri” această expoziție monumentală? Răspunsul la această întrebare este legat de starea culturii și de statutul cărții și al cercetării istorice. Se editează puțin, se citește și mai puțin, iar cărțile importante nu mai ajung nici în bibliotecile publice și nici în cele ale universităților.

Cărțile lui Nicolae Iorga în plină libertate culturală sunt tipărite și difuzate în mai puține exemplare decît în anii comunismului. Asta spune ceva!
Pentru dreaptă judecată asupra acestui eveniment, trebuie să mai adaug numele coordonatorilor principali ai expoziției: dr Cristina Păiușan-Nuică și dr. Cornel Constantin Ilie, comisarii expoziției.

The post Un secol și jumătate de la nașterea lui Nicolae Iorga appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Corul Madrigal, în premieră la Festivalul Internațional Shakespeare

10 ore 40 min fa

Joi, 26 mai, de la ora 20:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va susține la Filarmonica din Craiova Spectacolul „Shakespeare – Sunet și Cuvânt”, în cadrul Ediției a XIII-a a Festivalului Internațional Shakespeare.

Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va participa în premieră la evenimentul cultural craiovean cu un spectacol dedicat artei epocii elisabetane, în care îl va avea ca invitat special pe actorul Emil Boroghină, fondatorul festivalului în 1994.

La invitația organizatorilor am pregătit pentru această ediție a festivalului un spectacol-concept care gravitează în jurul personalității artistice si vieții lui William Shakespeare. Mai mult decât atât, am urmărit influențele creației shakespeariene asupra creatorilor din toate timpurile. Atmosfera exuberantă a renașterii în muzică reprezintă o parte importantă a semnăturii sonore a Madrigalului așa că, alături de sonetele interpretate de actorul Emil Boroghină, vă invităm să îl descoperiți pe Shakespeare un pic altfel, prin muzică și lumină” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și regizorul spectacolului.

Conducerea muzicală a spectacolului „Shakespeare – Sunet și Cuvânt” este semnată de Anna Ungureanu, care a ales un program muzical structurat în două momente. În prima parte, epoca elisabetană va fi ilustrată de madrigale compuse de Thomas Morley, Orlando di Lasso, Hans Leo Hassler, Thomas Weelkes sau Francis Pilkington. În partea a doua, Corul Madrigal va aduce pe scenă lucrări ce au la bază celebrele sonete shakespeariene, muzici compuse de creatori contemporani, precum Emma Lou Diemer sau Daniel Hellden.

Întreaga operă a lui Shakespeare este mai mult decât relevantă în orice context cultural sau uman. Ne bucurăm așadar că avem oportunitatea să îl omagiem, într-un periplu muzical simbolic, care creează un arc sonor între două perioade absolut superbe, Renaşterea Europeană şi Modernismul”Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Ca un omagiu adus perioadei shakespeariene, în prima parte a evenimentului Corul Madrigal va cânta în faimoasele sale costume renascentiste, iar în partea a doua va aduce pe scenă seria de costume de epocă semnate pentru ansamblu de Doina Levintza.

Biletele la spectacol sunt disponibile pe platfoma online a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 59 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Emil Boroghină a absolvit Institutul de Artă Cinematografică din București, clasa profesorului Dinu Negreanu în 1963. Între 1963 şi 1988 a fost actor al Teatrului Naţional Craiova, apoi timp de 12 ani director general al acestuia (1988-2000), perioadă care este considerată drept cea mai fastă din istoria teatrului, prin colaborarea cu regizorul Silviu Purcărete. Este fondator (din 1994) şi director al Festivalului Internaţional Shakespeare, preşedinte al Fundaţiei Shakespeare (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi membru al Senatului UNITER. Pe lângă multele sale distincții naționale, Emil Boroghină a fost încununat de American Biographical Institute cu distincția Omul anului 1995 și cu distincția Omul secolului 21, pentru deosebite realizări, a International Biographical Centre Cambridge în anul 2001. Este Cetățean de Onoare al municipiului Craiova și al orașului Corabia.

The post Corul Madrigal, în premieră la Festivalul Internațional Shakespeare appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Cel mai „simpatic” plagiator rămîne primarul Constanței

10 ore 54 min fa

Plagiatorii sînt, în general, cei mai odioși hoți. Spre deosebire de hoții de buzunare, care fură pentru că n-au ce să mănînce sau vor ceva ce nu-și permit din veniturile lor legale, „hoții de texte”, adică plagiatorii, fură pentru a poza în ce nu sînt, folosindu-se de bunul furat pentru a parveni.

În anul 2016, în timpul Guvernului Cioloș, mai mulți liberali au susținut introducerea în Codul Penal a unui nou articol, 348, care prevedea: „folosirea sau prezentarea ca originală a unei lucrări scrise sau a unei comunicări orale, inclusiv în format electronic, în care au fost introduse texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice din opere scrise ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale, dacă are ca rezultat obţinerea unei diplome, a unui titlu universitar sau academic, sau a unei poziţii profesionale, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar aceste lucrări şi comunicări sunt nule de drept”.

Guvernul Cioloș, însă, s-a opus, iar în Comisia parlamentară voturile s-au împărțit: 4 pentru și 4 împotrivă. Dacă modificarea legislativă ar fi trecut, astăzi Nicolae Ciucă și Victor Ponta, actual și fost prim-ministru, ar fi fost „penali”, la fel ca Gabriel Liiceanu și Dan Marcel Iliescu, rectorul Universității „Ovidius”.

Culmea este că exact în acel an 2016, în alegerile locale, alt liberal avea să comită cel mai simpatic plagiat, poate și cel mai spectaculos, al unui politician român. Este vorba despre actualul primar al Constanței, VERGIL CHIȚAC.

El nu s-a complicat cu plagierea unor cărți sau studii de specialitate, ci a plagiat impecabil, adică total, discursul lui… Barack Obama, nimeni altul decît președintele SUA! Nu este vorba despre nici o glumă, iar dovada este una audio-video, prezentată chiar la vremea respectivă de către „Constanta.info” acum doi ani, care însă n-a avut efectul meritat. Iată acest film care înlătură orice urmă de îndoială privind plagiatul lui Vergil Chițac:

 

Vergil Chițac a pierdut alegerile locale din 2016, dar a fost ales senator PNL, deci a înțeles nu numai că plagiatul este permis, ci și că el aduce foloase necuvenite dar prețioase și a decis să reia metoda și în alegerile din 2020!

Numai că Barack Obama nu mai era președintele SUA, locul lui fiind luat de Donald Trump. Dar asta era o problemă pentru Vergil Chițac? Nici vorbă! Așa că s-a decis să-l plagieze și pe Donald Trump, furîndu-i sloganul electoral! Iată dovada, prezentată chiar în 2020 tot de „Constanta.Info”, în articolul lui Dorian Ioan Hapurnea (comentariile și sublinierile ne aparțin):

Credeți că de data aceasta efectul plagiatului repetat a avut vreun efect electoral? Vă înșelați! Sau, mai exact spus, poate că a avut, căci Vergil Chițac a cîștigat în 2020 mandatul de primar al Constanței! Bravo, constănțeni!

Dar, lui Vergil Chițac, gîndul i-a rămas, totuși, la Barack Obama, cu toate că a pierdut alegerile din 2016, așa că, deși l-a plagiat în 2020 pe Donald Trump, în pozele electorale l-a imitat tot pe Obama, în ciuda înfrîngerii din 2016, cînd a devenit, totuși, senator PNL:

Spuneți voi, stimați cititori, dacă nu e simpatic Vergil Chițac? Cum stă el cu mîinile încrucișate pe piept, cu degețele la fel ca Obama și cum își arată el ceasul și dantura exact ca Obama…

Pentru completa informare, precizăm că Vergil Chițac este și „profesor universitar doctor inginer”, dar are și gradul militar de „contraamiral de flotilă”, echivalent cu cel de „general maior” din armată, adică general cu o stea!

P.S. Prim-ministrul Nicolae Ciucă, plagiator de elită și dumnealui, i-a fost șef pe linie militară, îi este acum șef pe linie politică la PNL și îi este șef și pe linie administrativă, contramiralul avînd acum și calitatea de primar al Constanței. Ca între plagiatori… cei doi se înțeleg foarte bine.

The post Cel mai „simpatic” plagiator rămîne primarul Constanței appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Stema de rezervă

11 ore 9 min fa

Stema de rezervă, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic

The post Stema de rezervă appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

Divorț de răsunet!

11 ore 19 min fa

Agentul lui Robert Lewandowski, Pini Zahavi, a confirmat că Robert Lewandowski vrea să plece de la Bayern Munchen în această vară, sugerând că nu s-a simțit respectat de conducerea clubului în ultimele luni.

UPDATE Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a transmis o primă ofertă scrisă, de 32 de milioane de euro, pentru atacantul polonez Robert Lewandowski, de la Bayern Munchen, transmite DPA.

În ultimele săptămâni, numele lui Lewandowski a fost intens menționat în legatură cu o posibilă mutare atât la Barcelona, cât și la o serie de cluburi din Premier League.

Conform 90min.com, încă de săptămâna trecută Zahavi a îndemnat Bayern să ajungă la un acord cu Barcelona, acesta purtând deja discuții cu giganții catalani pentru a încerca să faciliteze o mutare.

Arsenal, Chelsea, Manchester United și Tottenham s-au arătat, de asemenea, interesate de situația lui Lewandowski, dar, în momentul de față, niciuna dintre ele nu a mers mai departe în această privință.

Intervievat de publicația germană BILD, Zahavi a confirmat că Lewandowski vrea să plece și că face presiuni pentru un transfer în vară.

„El vrea să plece în această vară, niciunuia dintre noi nu-i pasă de bani. Adevărul este că nu se simte respectat de conducere de câteva luni încoace”, a declarat Zahavi.

„Bayern l-a pierdut pe Robert nu doar ca fotbalist, ci și ca persoană”.

Bavarezii sunt ferm convinși că Lewandowski nu va pleca în această vară, deoarece contractul său durează până în iunie 2023, dar Zahavi a declarat că nu „recomandă”.

„Bayern spune că are un contract până în 2023? Bineînțeles, îl pot păstra pe Robert încă un an, dar asta este ceva ce nu recomand”.

Înaintea meciului din ultima zi a sezonului dintre Barcelona și Villarreal, managerul Xavi a confirmat că clubul este în discuții cu Lewandowski pentru o posibilă mutare, declarând presei:

„Da, Lewandowski este o opțiune. El a spus deja că vrea să plece, există negocieri, dar are încă un contract la clubul său. Nu va fi ușor să fie la Bayern, dar este o opțiune”.

Pe de altă parte, atacantul francez Kylian Mbappe şi-a justificat într-o postare pe Twitter, decizia anunţată sâmbătă de a-şi prelungi contractul cu campioana Franţei la fotbal, Paris Saint-Germain, până în 2025, club la care are convingerea că va putea „să continue să crească”.

Superstarul francez a ţinut, totodată, să mulţumească preşedintelui echipei Real Madrid, Florentino Perez, care a încercat să-l recruteze: „Îmi pare rău pentru dezamăgirea Realului. Ea este pe măsura ezitărilor mele. Eu voi fi primul suporter în finala Ligii Campionilor (contra lui Liverpool, pe 28 mai), la Paris. Acasă”.

Jucătorul va face declaraţii de presă luni, în cadrul unei conferinţe la Parc des Princes, unde va fi însoţit de preşedintele clubului, Nasser Al-Khelaifi, căruia a ţinut să-i mulţumească în trecere „pentru încredere, înţelegere şi răbdare”.

„Sunt foarte bucuros că pot continua să evoluez în Franţa, ţara care în care m-am născut, am crescut şi care îmi dă ocazia să-mi continui visele”, se arată în mesajul său.

Preşedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaifi, a anunţat sâmbătă, în faţa publicului de pe stadionul Parc des Princes, la ultimul meci al campioanei Franţei în acest sezon, că vedeta Kylian Mbappe şi-a prelungit contractul până în 2025.

Mbappe (23 ani) a prezentat în faţa spectatorilor un tricou pe care scris 2025, după ce a semnat o prelungire a contractului cu trei ani.

Atacantul francez era aşteptat la Real Madrid în această vară, din postura de jucător liber de contract, dar în cele din urmă a fost convins să rămână în capitala Franţei.

The post Divorț de răsunet! appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

S-a dat verde pentru a treia doză de la AstraZeneca!

11 ore 40 min fa

Companiabritanică AstraZeneca a anunţat luni că vaccinul său anti-COVID-19 Vaxzevria a fost aprobat pentru administrare ca a treia doză pentru adulţi în Uniunea Europeană, transmit agențiile de presă străine.

„Profesioniştii din domeniul sănătăţii pot utiliza acum Vaxzevria ca a treia doză la pacienţii care au primit anterior doze de Vaxzevria sau un vaccin pe bază de ARN mesager aprobat în Uniunea Europeană”, a precizat compania într-un comunicat.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a dat undă verde joi „după ce un număr suficient de dovezi demonstrează o creştere a răspunsului imunitar după o a treia doză de Vaxzevria” în urma administrării a două doze de vaccin AstraZeneca sau a altui vaccin aprobat în UE, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul agenţiei.

Gigantul farmaceutic a înregistrat o creştere a vânzărilor în primul trimestru, mai ales datorită medicamentelor şi a vaccinurilor împotriva COVID-19, dar a afirmat că se aşteaptă la o scădere bruscă a vânzărilor acestor medicamente pentru restul anului, pe măsură ce „ameninţarea COVID-19 scade”.

Vaccinul, creat în colaborare cu Universitatea Oxford, nu a fost ales de guvernul britanic pentru campania sa de administrare a unei doze booster, deşi fusese unul dintre primele vaccinuri de pe piaţă şi a fost folosit pentru primele două doze în campania de vaccinare împotriva COVID-19 din Marea Britanie.

Vaccinul companiei farmaceutice AstraZeneca nu a primit aprobare în Statele Unite.

The post S-a dat verde pentru a treia doză de la AstraZeneca! appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

BNR își face Comitet de Plăți

11 ore 49 min fa

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a hotărât înființarea unui Comitet de Plăți, anunță un comunicat al băncii centrale.

Structura are rol consultativ și sprijină CA al BNR în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin cu privire la promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți și a instrumentelor de plată din România, precum și a celor legate de autorizarea și supravegherea serviciilor și a instrumentelor de plată.

Obiectivele Comitetului sunt următoarele: identificarea măsurilor necesare pentru consolidarea pieței plăților de retail și dezvoltarea unei piețe integrate a plăților; formularea de propuneri de măsuri în vederea sprijinirii dezvoltării pieței plăților, inclusiv pentru creșterea gradului de siguranță al plăților și menținerea încrederii utilizatorilor în instrumentele și serviciile de plată; monitorizarea progreselor tehnologice și a evoluției pieței în domeniul serviciilor de plată la nivel național; stabilirea de strategii în domeniul plăților cu luarea în considerare a impactului reglementărilor europene, internaționale și naționale în materie de plăți la nivelul pieței plăților din România; identificarea barierelor care limitează creșterea gradului de incluziune financiară, din perspectiva serviciilor de plată, a instrumentelor utilizate și a costurilor aferente acestora; facilitarea unei strânse cooperări între părțile implicate în furnizarea de servicii și instrumente de plată.

În funcție de subiectele dezbătute, la ședințele Comitetului pot fi invitați reprezentanți ai prestatorilor de servicii de plată din România, inclusiv ai companiilor de tip FinTech și ai mediului de afaceri, autorități ale administrației publice centrale, precum și alte entități cu atribuții relevante în domeniul plăților.

The post BNR își face Comitet de Plăți appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania

CEI O SUTĂ SECRETUL FLORENŢA (78)

11 ore 56 min fa

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Secretul Florența, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2008

Şi mai era ceva: clipa nopţii strălucea sub desenele artificiilor şi muzica petrecerii, a instrumentelor şi a glasurilor femeilor când insinuante, când izbucnind strident. Însă chiar şi înecate în vin şi cucerite de simţuri, deşi obosite, gândurile nu se puteau lepăda de groaza mereu prezentă a primejdiei otomane. Imaginea trupurilor nobile ale unor comandanţi creştini trase în ţeapă ori sfârtecate asemenea unor animale la măcelar persista în spaimele Europei până şi în momentele cele mai fericite. Pe lângă gravele boli interne, corpul dreptcredincios era mereu zguduit de loviturile turcilor, la fel ca şi de ameninţarea permanentă a acelor lovituri. Zvonurile se amestecau cu realitatea şi descriau un tablou dominat de Cavalerii Apocalipsei brăzdând peisajul şi împărţindu-l în mici fragmente tot mai rupte unele de altele. Cine să mai aibă curajul să se mişte împovărat de comori într-un asemenea univers?

– Poate evreii, sugeră Piero.

Cavalerul Marchiz dădu din mână a lehamite.

– Există acele trasee ascunse, de care am vorbit. Prin care sursele cele mai importante sunt duse de la apus la răsărit, unde-şi găsesc ascunzişurile sigure şi de la răsărit spre apus, atunci când ele trebui să rodească.

Piero îl urmărea tot mai greu pe oaspetele său: în primul rând, pentru că acela îi oferea surpriza de a-i vorbi cu totul altfel decât obişnuia tânărul fluşturatic, „fluturele de salon” s-o facă. De data aceasta, Al Şaptezeci şi şaptelea vorbea nu numai despre tainicele trasee ale averii celor din palatul său, din Palatul Bosci, dar şi despre multe alte râvnite comori celebre ce înflăcărau minţile oricărui tânăr aventurier toscan şi nu numai. A vorbit despre averea dispărută a Celui de Al Şaptezeci şi treilea din neamul Celor O Sută, Exorcistul, la fel cum şi despre la fel de misterioasa comoară a lui Roger Chiorul, adevăratul fondator al clanului Bosci, comoară ascunsă cel puţin pentru o vreme pe insula Batz (Enez Vaz)1 şi a ajuns şi la potirul Sfântului Graal, la tainiţele secrete ale regelui Artur şi, desigur, la mereu invocatul şi niciodată recuperatul tezaur templier, căutat fără succes, iată, deja de şase generaţii. Întotdeauna a existat în istorie o peşteră a lui Ali Baba ori o insulă a unui Conte de Monte Cristo şi întotdeauna s-au găsit nenumăraţi oameni ce şi-au organizat viaţa în speranţa găsirii acelor colosale resurse ascunse şi, mai ales, oameni care au visat să fie ei cei cărora să le pice în faţă – pară mălăiaţă – aceleaşi miraje strălucitor materializate.

– Dar chiar şi cei ce dispun de cheia acelor seifuri, cum să mai aibă curajul să se mişte împovăraţi de comori într-un univers atât de plin de capcane? îşi reformulă Al Şaptezeci şi şaptelea întrebarea. Bogăţie imobilizată, trasee sigure, avere producând avere.

Nu mai stau singuri la masă. Pe nesimţite, o figură pe care o confunzi când cu Dumnezeu, când cu diavolul se insinuă din trunchiul copacului sub care erau ascunşi. La început, n-au sesizat acea zămislire, luând-o drept umbra însufleţită de vânt a unei ramuri protectoare. Până când, brusc, şi-au dat seama că din acel întuneric s-a ivit un personaj aievea. Lumânările de pe masă nu-i luminau faţa şi degeaba s-au străduit cei doi să-i desluşească trăsăturile că, din orice poziţie, acelea rămâneau de neprivit.

Piero aranjase cu slujitorii de nădejde ca nimeni să nu tulbure întrevederea cu tânărul Umberto, fiind în joc 20.000 de florini, o sumă ce merita orice strădanie. Aşa că neaşteptatul oaspete n-a avut cum să vină prin singura deschidere pe care o oferea gardul viu ce izola acea nişă. Un vânt tot mai puternic agita vegetaţia, dovedind că zăpuşeala nu se datora doar vinului, ci şi furtunii ce era gata să pogoare peste Pandalini. Tunetele şi fulgerele veniseră furişându-se iscusit printre jocurile de lumini ale artificiilor, aşa că ploaia a reuşit să surprindă pe toată lumea. Cu atât mai mult pe Piero de Medici şi pe Al Şaptezeci şi şaptelea, care trebuiră să constate că şi hainele lor s-au udat, deşi nu au simţit nici un strop căzând din înalturi. Vântul puternic a stins două dintre cele trei lumânări din sfeşnicul de pe masă, însă una dintre ele rezistă eroic, iar ei o priveau ca hipnotizaţi cum acea ultimă lumină ba părea că s-a sleit şi ea, ba îşi revenea unduindu-se sub suflarea vântului. Şi, în acelaşi timp şi fără să-şi comunice unul altuia, amândoi şi-au adus aminte de cele ce le-a povestit fiecăruia, tot aşa, într-o noapte, Ţipor: Rabi Şimon a interpretat versetul din Deuterion IV, 24 („Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor”), vorbind despre culorile ce se desprind dintr-o lumânare aprinsă – culoarea albă, cea care se îndreaptă spre cer şi cea albastră sau neagră, de nedespărţit de prima, căruia îi oferă soclul (sau „tronul”, după cum s-ar fi exprimat învăţătorul). „Lumina inferioară este, prin natura ei, un instrument de distrugere şi de moarte, consumând tot ce se apropie de ea. Dar lumina de deasupra nu se consumă, nici nu se distruge şi nu se schimbă niciodată”2.

În continuare, n-au putut să-şi mai dezlipească ochii de la flăcăruia victorioasă a lumânării care se încăpăţâna să nu cedeze nici sub rafalele de vânt şi nici sub umezeală – e drept că în nişa ascunsă atât de iscusit de gardul viu, ploaia s-a furişat fără să lase să se observe măcar şi un singur strop căzând de sus. Şi ascultară cele ce li s-a spus. Iar în întuneric, flăcăruia confirma cu albastru transparent pe negru ceea ce auzeau, după care câte un strop de ploaie ştergea totul, parcă spre a face lor următorului înscris.

– Prin Rabbi Şimon v-am transmis proorocirea venirii arabilor. Ca să ştiţi. Iar flacăra devenise mai albă ca oricând, câtă vreme au auzit Glasul.

Iar cei doi nu s-au mirat că le-au fost ghicite gândurile şi că a fost descoperit şi acel înţelept din neantul istoriei.

– Şi n-aţi ştiut să profitaţi de acea proorocire, se ivi, din aceeaşi zămislire, devenită umbră, vocea diavolului.

– Şi vi s-a spus şi despre ceilalţi robi ai semilunii şi despre turci.

– Şi iarăşi nu ştiţi să profitaţi.

Prima voce era dojenitoare, a doua batjocoritoare. Din prima se desprindea iubirea, din cea de a doua dezamăgirea. În timp ce se ivea prima voce, vocea minunată, zămislirea sorbea dintr-un pocal pe care-l ţinea cu ambele mâini acolo unde pasămite îi era gura, iar când venea a doua voce, vocea şfichiuitoare asemenea unei cravaşe, zămislirea părea că-şi duce pocalul cu o singură mână la gură, cealaltă folosindu-şi-o pentru a sublinia fiecare cuvânt cu câte un gest apăsat şi arătând – ca spre o dovadă – spre scrisul negru pe negru într-un alfabet pe care nici Piero şi nici Umberto nu l-au învăţat, dar care le-a devenit, pentru acele momente, cunoscut.

– Înainte de a suferi din orgoliu, asemenea vouă tuturor, amintiţi-vă că nu sunteţi decât întruchipările greşelilor orgoliului, a pedepselor binecuvenite lui Adam. Amintiţi-vă şi gândiţi-vă!

– „Întruchipările greşelilor orgoliului, a pedepselor binecuvenite ale lui Adam”, îngână diavolul. De parcă Adam ar fi putut fi altfel decât a fost zămislit. Tot amintindu-vă, veţi gândi fără a mai face ceva. Iar de undeva, din viitor, veni următorul fragment de discurs: „Este un avantaj evident dacă transformarea gândirii, care are loc în gândirea practică, nu se petrece abia în starea de aşteptare, ci s-a întâmplat deja, căci 1. astfel se economiseşte timp pentru configurarea acţiunii specifice, 2. starea de aşteptare nu este deloc favorabilă cursului gândirii. Valoarea promptitudinii intervalului scurt dintre percepţie şi acţiune reiese din constatarea că percepţiile se schimbă rapid. Dacă procesul gândirii a durat prea mult, rezultatul său a devenit între timp inutilizabil. De aceea, el este <gândit anticipat>”3. Stop! Scribul se opreşte aici: ar fi riscant să insiste că rândurile din Freud au fost rostite cu o jumătate de mileniu înainte de diavol, întrucât concluziile ar putea fi greu de potolit.

Scribul n-a făcut decât să copieze cuvânt cu cuvânt pasajul referitor la întâmplarea din Vila Pandalini din textul lui Gianni Vengeri. Pasaj ce se termină brusc, deşi scribul are impresia că autorul său a distrus intenţionat un fragment, mai ales că, afirmă, în continuare acelaşi autor, „sunt lucruri care nu trebuiesc aşternute în scris, fiind prea sublime şi totodată prea înfricoşătoare pentru a putea fi citite fără mari primejdii de cineva nepregătit destul”. El îşi motivează întreruperea povestirii printr-un artificiu: furtuna din acea noapte – amintită şi în anale, datorită stricăciunilor pe care le-a produs – ar fi fost prea puternică pentru ca Piero de Medici şi Al Şaptezeci şi şaptelea să mai poată sta în ascunzătoarea lor, chiar dacă nici rafalele de vânt şi nici ploaia n-au reuşit să stingă ultima lumânare. Totuşi, Gianni Vengeri trage concluzia desigur tot în spiritul admiraţiei faţă de eroul său: „Ceea ce s-a desfăşurat în continuare n-a fost decât consecinţa acelei întrevederi stranii: Piero de Medici, prin fiul său Lorenzo, ascultând cu mult folos de El, a ajuns acolo unde doar cei călăuziţi de El pot accede. Cavalerul Marchiz Umberto s-a încrezut în celălalt, crezând că prin tenacitatea-i extraordinară poate învinge, folosindu-se atât de darurile primite de la Acela, cât şi de viclenia celuilalt. Şi era cât pe ce să reuşească. Doar cineva cu adevărat puternic poate să spere la aşa ceva.”

Ar mai fi de adăugat un singur lucru: există manuscrise şi tipărituri având o calitate ciudată – aceea de a fi coerente indiferent de modul cum sunt citite. Aşa şi cu manuscrisul lui Gianni Vengeri: neîndemânaticul scrib a parcurs cu pixul în mână preţiosul op şi şi-a luat numeroase notiţe. Cu toate acestea, doar la o ultimă parcurgere a întregului material şi-a dat seama că două foi (manuscrisul nu are paginile numerotate şi precizarea îi aparţine scribului) erau lipite (de vreme?) între ele. Cu toate acestea, la prima lectură, nu şi-a dat seama de posibila existenţă a fragmentului omis. Ca şi în cazul misterioaselor volume în care nu ai niciodată posibilitatea să reciteşti un anumit pasaj pentru simplul motiv că nu-l vei mai putea regăsi odată închisă cartea, şi ciudăţenia manuscrisului lui Vengeri a mai fost amintită în istorie: cărţile care pot fi citite în funcţie de iniţierea lectorului, foile nedeschizându-se decât pentru cei mai pregătiţi, fără ca inocenţii să-şi poată da seama că au omis mai multe pagini.

Al Şaptezeci şi şaptelea nu şi-a retras participaţiunea din afacerile Casei de Medici şi a obţinut chiar mai mult decât a sperat: trei zile după convorbirea ciudată din grădina Vilei Pandalini, a semnat o înţelegere prin care i se dădea acces la deciziile majore ale întregii construcţii bancare, în plus, fiind făcut şi responsabil cu comerţul cu alaun papal4. Piero asistase cu mare atenţie la redactarea documentului, astfel încât acesta conţinea suficiente chichiţe pentru a putea obstrucţiona oricând orice iniţiativă a Cavalerului Marchiz. Pe de altă parte, nepotul Omului din fereastră se baza pe stilul său de a acţiona repede – „fulgerător”, după cum îi lăuda această calitate Gianni Vengeri – ca până la revocarea uneia dintre hotărârile sale, deciziile să-şi fi realizat deja efectele. Şi, cu toate că era într-adevăr „impulsiv, nepriceput şi orb de ambiţiile cele mai nebuneşti”5, Cavalerul Marchiz a dovedit că a calculat bine. Intervenţiile sale, chiar dacă multe dintre ele anulate aproape imediat, au lăsat, urme adânci, acel aproape imediat dovedindu-se deseori caduc. De aici şi motivul pentru care Gianni Vengeri i-a lăudat atât de mult acţiunile „fulgerătoare”: Al Şaptezeci şi şaptelea, deşi nimeni nu-i cerea nimic6, s-a dovedit extrem de activ chiar şi observând că era greu ca o hotărâre de a sa să nu fie discutată şi anulată în centrală. Aşa că, după ce a încercat să dicteze anumite acţiuni la Florenţa, a început să dispară tot mai des pe la filiale, unde a sesizat că-şi putea impune punctul de vedere, reacţiile din centrală venind mai întotdeauna prea târziu. Acele reacţii, în urma actului semnat de cele două părţi, erau de o politeţe desăvârşită şi se bazau întotdeauna doar pe argumente de necontestat privind siguranţa sau lipsa de siguranţă a unei investiţii ori a unui credit. Fiul Nătăfleţului nici măcar nu putea să se plângă de faptul că i-ar fi fost ştirbite prerogativele, rămânând fără replică în faţa adevăraţilor specialişti. Iniţial, acest tratament l-a dezarmat şi, de mai multe ori, n-a fost departe de a lăsa totul baltă şi de a reveni la vechiul său gând de a-şi cumpăra o armată şi de a reveni în Florenţa în calitate de cuceritor. (Gianni Vengeri notează ce transformări esenţiale ar fi avut de gând să facă Al Şaptezeci şi şaptelea odată ajuns stăpânul Toscanei, dovadă că imaginile virtuale ale acelor vise constituia constanta desfătărilor din momentele de graţie ale Cavalerului Marchiz.) Mai mult, după ce a fost umilit în mai multe discuţii purtate cu un funcţionar al băncii, un contabil cu multă experienţă, care i-a demonstrat în patru rânduri inoportunitatea hotărârilor pe care a vrut să le ia, a fost găsit mort în faţa casei sale. Şi un alt bărbat pus de către familia Medici de a opri cu multă eleganţă iniţiativele tânărului a avut acelaşi destin.

În mod evident, lucrurile nu puteau continua aşa. Conducerea a decis ca, la prima ocazie, să se despartă de Al Şaptezeci şi şaptelea, însă în aşa fel încât, folosindu-se de anumite clauze din contract iscusit gândite, să-i reţină cea mai mare parte din participaţiune. A durat atât de mult până să se ia acea decizie fiindcă tânărul părea că ştie mai multe decât s-ar fi bănuit din partea unui „fluturaş de salon”, iar, pe de altă parte, n-ar fi fost exclus, cu timpul, să vină şi cu alte fonduri importante din Palatul Bosci ori din celelalte surse pe care le-a pomenit în grădina Vilei Pandalini. Sigur, probabilitatea nu era foarte mare, însă tentaţia unor averi ascunse a fost şi rămâne mereu şi nimeni nu se poate dezice cu totul de ea. Nici măcar oameni atât de lucizi cum au fost cei din familia de Medici, a căror sursă de succes a fost prudenţa şi îndelungata pregătire a oricărei mişcări. Aceste caracteristici au dat soliditate întregii lor construcţii, însă au avut ca efect şi o anumită lentoare a acţiunilor. Pe de altă parte, Celui de Al Şaptezeci şi şaptelea îi era tot mai clar că ori va găsi un mod de a-şi face auzit glasul în lumea financiară, ori va trebui să renunţe. Aşa a plecat, de data asta din proprie iniţiativă, să-şi încerce iarăşi norocul în filiale. Iar primele rezultate i-au dat de înţeles că a găsit calea căutată.

1 Şi cine ar fi putut spune pentru câtă vreme? Şi dacă întreaga comoară n-a fost cumva luată şi dusă de acolo? Sau a mai rămas o rezervă pe loc?

2 Apud ZOHAR, CARTEA SPLENDORII, Texte fundamentale ale Cabalei selectate şi comentate de Gershom Scholem, traducere de Ţicu Goldstein, Hasefer, Bucureşti, 2007, p. 14

3 Sigmund Freud, Opere, vol. XVII, Proiect de psihologie, Traducere din limba germană de Daniela Ştefănescu, Cuvânt înainte Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Trei, 2007, p. 127.

4 Aflat într-o dispută ce nu se va fi rezolvat decât vreo doi ani mai târziu.

5 Aceasta a fost caracterizarea pe care i-a făcut-o Lorenzo, fiul cel mai mare al lui Piero, caracterizare influenţată desigur şi din spusele tatălui său, care s-a ciocnit înaintea sa de Al Şaptezeci şi şaptelea.

6 Cei din familia Medici chiar propunându-i un concediu nelimitat, regeşte plătit. Însă nu aveai cu cine vorbi…

The post CEI O SUTĂ SECRETUL FLORENŢA (78) appeared first on Cotidianul RO.

Categorie: Romania